În ședința Guvernului
din data de 27 ianuarie 2021 a fost adoptată Hotărârea referitoare la
modificarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018 privind
combaterea buruienii ambrozia, aprobate prin HG nr. 707/2018.
-
simplificarea
procedurii de verificare a terenurilor infestate cu buruiana ambrozia,
controalele fiind realizate de către autoritățile administraţiei publice
locale, prin personal împuternicit de primar, de poliția locală sau de
către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu;
-
eficientizarea
procesului de informare și conștientizare prin mass-media, online și în
format letric, pentru limitarea ariei de extindere a acestei specii
invazive și eradicarea acesteia;
-
prelungirea
perioadei privind al doilea control asupra terenurilor infestate, în
intervalul 6 iulie-31 octombrie, al fiecărui an;
-
verificarea
autorităților administrației publice locale care nu aplică măsurile de
control prevăzute de lege, de către o comisie stabilită prin Ordin al
Prefectului, care are competența de a sancționa nerespectarea
dispozițiilor legale;
-
creșterea
nivelului de sancționare cu amenzi de la 1000 lei la 5000 lei pentru
persoanele fizice și de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele
juridice care nu respectă prevederile legale privind distrugerea buruienii
ambrozia.
Măsurile reglementate prin prezenta HG vor conduce la diminuarea
suprafețelor de teren infestate cu buruiana ambrozia, a cantității de polen
eliberată în atmosferă și implicit la menținerea unui mediu sănătos pentru
populație.