Highlights

263

O delegație MADR a participat la un schimb de experiență româno-belgian

autor

infoFERMA.ro

distribuie

O delegație condusă de secretarul de stat Aurel Simion s-a aflat în Belgia pentru o vizită de lucru organizată cu sprijinul Ambasadei României pentru a pune în aplicare una din temele cuprinse în documentul bilateral de colaborare, respectiv cultura cartofului și promovarea producției și a procesării.

Cultura cartofului este un domeniu de interes pentru partea belgiană, iar pentru schimbul de experiență, din delegația română, alături de experți din cadrul MADR fac parte cercetători și femei fermier ce își desfășoară activitatea în acest domeniu.

Institutele din Belgia și-au prezentat rezultatele cercetărilor cu privire la soluții pentru o cultură durabilă de cartofi, sistemul de avertizare timpurie și târzie pentru dăunători, metode de conservare inteligentă a cartofilor.

Programul secretarului de stat a inclus întrevederi la nivelul autorităților federale și regionale pe teme de interes privind sectorul agroalimentar.

Cu ocazia vizitei delegației române, Ambasada României a promovat produse agroalimentare românești atestate în cadrul unui eveniment cu invitați ce au putut degusta preparate din pește, lapte, carne, produse de patiserie, magiun de prune, miere, vin, cartofi.

Relația bilaterală româno-belgiană este ghidată de o agendă pozitivă, destinată cooperării sectoriale și agendei europene.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2