Deputatii din Comisia pentru agricultura au dezbatut si aprobat cele mai importante modificari la Legea nr. 407/2006 privind vanatoarea si protectia fondului cinegetic, care se refera la pasunatul iarna, la despagubiri si la numarul de caini de la stana. Modificarile la lege facute in 2015 au scos ciobanii in strada, de au ajuns sa ia cu asalt Palatul Parlamentului. Pentru dezamorsarea situatiei, proaspatul Guvern Ciolos, la acea vreme, a decis suspendarea acestor prevederi pentru cateva luni. Cu greu deputatii s-au strans ca sa rezolve problema inainte de a le expira mandatul, dar solutia votata este cea contestata de ciobani. Mai exact, prin modificarile din 2015, se interzice pasunatul animalelor domestice in terenul agricol intre 6 decembrie si 24 aprilie. Aceasta interdictie a nemultimit profund ciobanii, care au sustinut ca, din cauza vanatorilor, nu pot dispune de propriile terenuri asa cum doresc. in Comisia pentru agricultura s-au remarcat doua curente: unul pro ciobani, cu dreptul lor asupra propriilor pamanturi, si unul care sustinea interdictia. Doua voci au fost mai putenice, Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, si Attila Kelemen, medic veterinar si vanator de mai multe zeci de ani, dupa cum singur a precizat. Cei doi au sustinut interdictia nu prin prisma sustinerii vanatorii, ci prin cea referitoare la protectia pasunilor, pentru ca exploatarea excesiva duce la distrugerea lor. Pasunatul iarna este o crima, a declarat deputatul Petre Daea in cadrul dezbaterilor. in cele din urma, s-a votat ca in Legea vanatorii sa ramana prevederea referitoare la interzicerea pasunatului iarna.