Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, în data de 28 februarie 2022, în urma finalizării procesului de transparență decizională, Planul Național Strategic a fost încărcat în sistemul electronic al Comisiei Europene, împreună cu toate documentele aferente.
În perioada următoare, Comisia Europeană va evalua documentul și va putea adresa observații în termen de 3 luni de la data transmiterii.
Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, a coordonat reuniunile constituite pentru elaborarea PNS, care s-au desfășurat pe parcursul ultimelor două luni.
Liniile directoare ale Planului Național Strategic au fost stabilite în urma consultărilor extinse cu fermierii și cu reprezentanții organizațiilor din domeniul industriei alimentare, ai agriculturii și dezvoltării rurale.
„Planul Național Strategic, așa cum a rezultat în urma dialogului transparent și constructiv pe care l-am avut cu reprezentanții tuturor sectoarelor, a fost transmis Comisiei Europene în termenul pe care ni l-am asumat la finalul anului trecut, cu ocazia Consiliului AgriFish.
Am transmis spre Bruxelles un document complex, care alături de toate programele de sprijin pe care le finanțăm din bugetul național, contribuie la dezvoltarea agriculturii românești.
Îi asigur pe toți fermierii că vom depune toate eforturile ca acest Plan Național Strategic să aducă stabilitatea și predictibilitatea de care agricultorii români au nevoie pentru a păstra un nivel ridicat al producției și pentru a rămâne competitivi pe o piață în continuă evoluție” a declarat ministrul CHESNOIU.