Estimările meteorologice pentru următoarele patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.
Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2003-2022. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs. Iată previziunile ANM pentru luna februarie 2023.
Perioada 01.02.2023 – 06.02.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în sud-vestul, nord-estul și local în vestul, nordvestul și centrul țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi excedentar în zona Carpaților Occidentali și în jumătatea nordică a Carpaților Orientali, dar și deficitar în regiunile extracarpatice, mai ales în cele sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 06.02.2023 – 13.02.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile, dar mai ales în sud-vestul și în nord-estul extrem al țării.
Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 13.02.2023 – 20.02.2023
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.
Cantitățile de precipitații vor avea o tendință deficitară în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Săptămâna 20.02.2023 – 27.02.2023
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.
Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.