207
Productia de grau obtinuta in acest an, de peste 7,3 milioane de tone, este mai buna decat recolta anului 2013, chiar daca ploile din luna iulie au diminuat cantitatea estimata initial de agricultori la peste 8 milioane de tone, a declarat, sambata, vicepremierul Daniel Constantin, ministru al Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, la targul de produse traditionale din curtea Ministerului Agriculturii. Culturile aveau nevoie de ploi in mai si iunie, nu si in iulie, si ne asteptam la grau, conform estimarilor fermierilor, la o productie record de 8 milioane de tone, cea mai mare cantitate obtinuta in Romania, insa din cauza ploilor s-a diminuat cantitatea. Totusi avem o productie mai buna ca anul trecut, avem 7,37 milioane de tone, ceea ce reprezinta o premisa importanta pentru exporturile romanesti si pentru dezvoltarea exploatatiilor respective, a spus Constantin. In ceea ce priveste calitatea graului, ministrul nu a oferit detalii deoarece inca nu au fost efectuate analizele, dar in mod sigur ploile cazute in perioada recoltatului vor avea influenta calitatea recoltei de grau din 2014. Pe de alta parte, la rapita s-a inregistrat o productie record, potrivit afirmatiilor ministrului Agriculturii, in conditiile in care abia in 1970 a fost introdusa in cultura. La rapita mi-am permis sa spun ca este cea mai mare din istorie, in topul ultimilor 45 de ani, in conditiile in care rapita s-a introdus in cultura abia in 1970. De asemenea, eu sper ca ploile din iulie au fost benefice si pentru floarea soarelui, dar si pentru porumb. Toate aceste productii sunt importante, nu numai pentru agricultura ci si pentru ceea ce inseamna dezvoltarea economica a Romaniei, a adaugat seful MADR. Potrivit sursei citate, balanta comerciala cu produse agricole pe primele patru luni arata o crestere a exporturilor fata de 2013, ceea ce ar putea crea premise pentru o noua balanta pozitiva in 2014. In primele patru luni din aceste an am exportat de peste un miliard de euro, mult mai mult decat in primele patru luni ale anului trecut, ceea ce creeaza premise ca vom avea si in acest an o balanta comerciala pozitiva. Cred ca vor fi doi ani consecutivi, dupa 20 de ani in care am avut deficit comercial. Toate aceste lucruri vorbesc despre eforturile facute in ultimul timp de a investi in agricultura si de a sprijini agricultura, dar si de aportul deosebit al fondurilor europene din ultimii ani, a adaugat vicepremierul Daniel Constantin.In ceea ce priveste evolutia preturilor produselor alimentare, pe fondul unei bune recolte in 2014, ministrul Agriculturii a subliniat ca ministerul nu poate influenta preturile alimentelor, preturi care sunt date de cerere si oferta. Mai multe, pe www.agerpres.ro