171
Caracteristici meteorologice
Perioada se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general normal, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 1...11°C, limite apropiate de mediile multianuale, la nivelul întregii ţări.
Temperatura maximă a aerului se va situa între 4...14°C, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura minimă a aerului va oscila între -2...9°C în aproape toată țara, valori mai scăzute fiind posibile în depresiunile din estul Transilvaniei, unde vor fi condiții de producere a brumei.
Temperatura medie diurnă a solului la adâncimea de 10 cm se va încadra între 4...12°C în zonele de câmpie, limite optime continuării proceselor de creştere şi dezvoltare la speciile de toamnă. Sunt posibile ploi locale, acestea fiind însoțite de intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat în zonele joase și de luncă se va produce ceață, asociată cu burniță.
Caracteristici agrometeorologice
Gradul de aprovizionare cu apă al solului, în stratul 0-20 cm în cultura grâului de toamnă, va prezenta valori satisfăcătoare până la apropiate de optim și optime, pe aproape întreg teritoriul agricol.
Deficite de umiditate în sol se vor înregistra în Dobrogea, local nordul, nord-estul și estul Munteniei, estul și izolat sud-vestul Olteniei, sud-estul Moldovei, seceta pedologică având diferite grade de intensitate, respectiv moderată, puternică și extremă.
Starea de vegetaţie a culturilor agricole
Regimul termic din aer şi sol va fi în general optim desfăşurării ritmurilor biologice ale culturilor de câmp, în cea mai mare parte a țării. Uniformitatea şi vigurozitatea plantelor va fi bună şi medie pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, respectiv medie şi slabă în semănăturile tardive şi pe suprafețele cu deficite de umiditate în sol.
Culturile de orz şi grâu de toamnă își vor definitiva faza de germinare (90-100%), continuându-se totodată răsărirea și apariţia frunzei a treia (10-100%), precum și înfrăţirea (10-30%). În vestul, sud-estul, sudul şi estul ţării, rapiţa se va afla la răsărire (30-100%) şi dezvoltarea aparatului foliar (6-12 frunze).
La pomii fructiferi şi viţa-de-vie se vor semnala maturarea lemnului, colorarea şi căderea frunzelor, în toate plantaţiile, speciile adaptându-se treptat la condiţiile de iernare.
Condiţiile agrometeorologice vor fi în general favorabile efectuării lucrărilor agricole în câmp (eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, fertilizări, recoltarea de pe ultimele suprafeţe), acestea fiind sistate temporar doar în zilele cu precipitaţii.
Recomandări de sezon
• Finalizarea lucrărilor de eliberare a terenurilor de resturile vegetale şi continuarea arăturilor adânci de toamnă;
• Administrarea îngrăşămintelor minerale complexe la speciile de toamnă semănate în perioada optimă; • Efectuarea lucrărilor de arat în vii şi livezi.