Highlights

168

Prognoza agrometeorologică până pe data de 8 martie 2021

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Caracteristici meteorologice

Intervalul se va caracteriza printr-un regim termic al aerului în general mai ridicat decât în mod normal, în cea mai mare parte a ţării.

Temperatura medie diurnă a aerului se va încadra între -1...12°C, valori mai ridicate cu 1...7°C, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura maximă a aerului se va situa între 5...19°C, pe întreg teritoriul.

Temperatura minimă a aerului va fi cuprinsă între -7...6°C în aproape toată țara, determinând producerea îngheţului superficial la sol, îndeosebi în depresiunile nordice și centrale.

Sunt posibile precipitații sub formă de ploi locale, dar și mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare), însoţite de intensificări temporare ale vântului. În zonele de câmpie, vor fi condiţii de producere a ceții, izolat, asociată cu burniță.

Caracteristici agrometeorologice

În cultura grâului de toamnă, rezerva de apă pe profilul de sol 0-100 cm va prezenta valori satisfăcătoare, apropiate de optim și optime, la nivelul întregii țări.

Starea de vegetaţie a culturilor agricole

Pe ansamblu, datorită regimului termic din aer şi sol mai ridicat decât în mod obişnuit, ritmurile de creştere şi dezvoltare ale culturilor de toamnă şi pomi-viticole vor evolua uşor mai lent în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia zonelor depresionare nordice şi centrale, unde local se va înregistra stadiul de repaus vegetativ.

La culturile de orz şi grâu de toamnă se vor semnala răsărirea, formarea frunzei a treia şi înfrăţirea (10-100%), cu o starea de vegetatie în general bună şi medie, respectiv medie şi slabă în semănăturile înființate în afara perioadei optime.

În funcție de data semănatului, rapiţa va parcurge înfrunzirea (8-12 frunze), pe aproape întreg teritoriul. Speciile pomicole și viticole din majoritatea plantațiilor se vor afla în starea de repaus biologic. De asemenea, pe terenurile cu expoziţie sudică, izolat, se va putea înregistra umflarea mugurilor de rod.

Condițiile agrometeorologice vor fi în general favorabile desfăşurării lucrărilor în câmp, îndeosebi în zilele fără precipitații. 

Lucrări de sezon

Continuarea efectuării controlului biologic pentru determinarea viabilităţii plantelor la speciile de toamnă (orz, grâu şi rapiţă);  

Controlul viabilităţii mugurilor de rod şi a coardelor la viţa de vie;  

Lucrări de întreţinere (tăieri, fertilizări cu îngrăşăminte organice) în vii şi livezi;  

Aplicarea de îngrăşăminte minerale pe bază de azot şi potasiu în culturile de toamnă semănate în epoca optimă;  

Efectuarea arăturilor în vederea însămânţărilor de primăvară.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2