Pe fondul
evoluției unor fenomene meteorologice severe (temperaturi scăzute, căderi
masive de zăpadă), ANSVSA recomandă:
    
 
    
        Pentru crescătorii de animale:
    
 
    
            - 
            Asigurarea
     unui adăpost corespunzător pentru animale, care să poată oferi protecţie
     faţă de acţiunea directă a frigului şi zăpezii;
        
- 
            Asigurarea
     unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare atât cantitativ, cât
     şi calitativ;
        
- 
            Asigurarea
     bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare şi de furajare; se va acorda
     o deosebită atenţie în mod special instalaţiei de adăpare, având în vedere
     riscul de îngheţ al acesteia;
        
- 
            Verificarea
     disponibilităţii echipamentelor de rezervă, în principal a generatoarelor
     de energie electric, în cazul fermelor comerciale;
        
- 
            La
     orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor,
     precum şi la apariția unor modificări comportamentale,
     deţinătorul are obligaţia ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să
     anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de
     sănătate a animalelor din localitatea respectivă sau DSVSA local. De
     asemenea, în cazul în care, din cauza intemperiilor se produc pagube care
     afectează bunăstarea animalelor, proprietarii sunt obligaţi să anunţe de
     urgență primăria sau DSVSA local, pentru a fi luate măsurile necesare.
        
 
    
        Pentru transportatorii de animale
vii:
    
 
    
            - 
            Să
     nu efectueze transporturi de animale în condiţii meteo cu temperaturi
     foarte scăzute, vânt puternic şi căderi masive de zăpadă, decât dacă este
     neapărat necesar;
        
- 
            Transportatorii
     sunt obligaţi prin lege să nu transporte animalele într-un mod care le-ar
     putea provoca răni sau suferinţe inutile;
        
- 
            Înainte
     de a pleca la drum, se verifică dacă există condiţii adecvate de
     microclimat în mijlocul de transport, hrană şi sursă de apă potabilă şi
     dacă acestea pot fi asigurate pe întreaga durată a transportului;
        
- 
            Transportatorii
     trebuie să verifice traseul şi alte aspecte legate de călătorie, înainte
     ca animalele să fie încărcate în mijlocul de transport, astfel încât, după
     încărcarea acestora, plecarea să se facă cât mai repede, pentru a micşora
     durata călătoriei;
        
- 
            La
     temperaturi scăzute, densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de
     transport va fi redusă cu cel puţin 25% din capacitatea maxima de
     încărcare autorizată, în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare
     fiziologică;
        
- 
            În
     cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare,
     şoferii trebuie să aibă planuri de urgenţă pentru a îngriji animalele, în
     funcţie de necesităţi;
        
- 
            Pentru
     călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să
     fie capabile să menţină temperatura de comfort termic în compartimentul
     animalelor;
        
- 
            Precizăm
     că, porcinele sunt foarte sensibile la temperaturile scăzute. În cazul în
     care, în timpul călătoriei, temperatura ambientală coboară sub 0°C, este
     obligatoriu ca, mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de
     reglare a temperaturii;
        
- 
            Bovinele
     sunt rezistente la temperaturi scăzute cu condiţia ca, în mijlocul de
     transport, să nu existe curenţi de aer rece;
        
- 
            Ecvinele
     pot fi transportate şi în situaţia în care temperatura ambientală coboară
     sub -20° C cu condiţia ca, mijloacele de transport să fie dotate cu un
     mecanism de reglare a temperaturii. O atenţie deosebită se acordă şi vitezei
     de transport, numărului de opriri, precum şi vârstei animalelor
     transportate;
        
- 
            Sistemul
     de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar
     autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea
     motorului autovehiculului;
        
- 
            Din
     cauza condiţiilor meteorologice, există riscul apariţiei stresului termic
     prin frig, motiv pentru care se impune inspectarea animalelor la intervale
     regulate în timpul călătoriei şi, totodată, identificarea simptomelor
     acestora. Simptomele stresului de frig sunt: frisoane, horipilaţie (se
     ridică părul/blana), îngrămădire (pentru a conserva căldura), letargie şi
     somnolenţă, colaps;
        
- 
            Conducerea
     Autorităţii a dispus DSVSA judeţene să întreprindă demersurile necesare
     pentru informarea: fermierilor, unităţilor administrative locale,
     transportatorilor şi altor deţinători de animale, cu privire la măsurile
     specifice pentru asigurarea bunăstării animalelor în perioadele de iarnă
     în care se înregistrează condiţii meteorologice severe şi a responsabilităţile
     legale, care le revin în astfel de situații.
        
 
    
        Prevederi aplicabile
administraţiilor locale:
    
 
    
            - 
            Consiliile
     locale trebuie să se asigure că există posibilităţi de colectare şi
     neutralizare a deşeurilor animaliere;
        
- 
            Conform
     prevederilor legale, Consiliile locale au obligaţia ca, în adăposturile
     animalelor, să asigure respectarea normelor de protecţie a acestora,
     respectiv: cazarea, transportul şi îngrijirea corespunzătoare a acestora.
        
 
    
         Serviciul Comunicare și
Logistică Documentară