Highlights

207

România și Belgia vor colabora la nivel universitar pentru dezvoltarea biotehnologiilor agricole

autor

infoFERMA.ro

distribuie

MADR informează că în marja Consiliului AgriFish, ministrul român al agriculturii și dezvoltării rurale, Nechita-Adrian Oros și David Clarinval, ministrul federal belgian al claselor mijlocii, independenților, IMM-urilor și agriculturii, reformelor instituționale și reînnoirii democratice, au avut o întrevedere bilaterală ce a vizat continuarea dialogului anterior, cei doi oficiali discutând despre proiecte și tematici în vederea semnării unui document bilateral în domeniul agriculturii. 

Inițierea unor parteneriate științifice la nivel universitar, mai ales în domenii precum biotehnologie și agricultura biologică, s-a aflat pe agenda de discuții, în context fiind stabilite puncte de contact și intensificarea dialogului între grupuri de experți.

Relansarea programelor de susținere a micilor ferme și a rețelei socio-profesionale rurale, dar și colaborarea dintre femeile-fermier, au reprezentat subiecte abordate de cei doi miniștri, astfel de programe reprezentând o prioritate în cooperarea româno-belgiană. 

În ce privește cultura cartofului, ministrul roman împreună cu cel belgian au convenit dezvoltarea de activități comune de cercetare și inovare, prin implicarea institutelor de cercetare, a universităților și a laboratoarelor tehnologice, iar în cadrul discuțiilor au fost stabilite grupuri de lucru. 

De asemenea, cei doi miniștri au mai discutat despre continuarea dialogului în domeniul culturilor și produselor modificate genetic și a utilizării neonicotinoidelor, cooperarea în domeniul producției viticole, cooperarea în domeniul culturilor hidroponice, cooperarea în domeniul pomiculturii și realizarea unor evenimente de promovare a produselor agricole din cele două țări.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2