207
Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a primit-o la sediul instituției pe E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene la București. Alături de ministrul Oros s-au aflat secretarul de stat Emil Dumitru, precum și directorul general al Direcției Generale Afaceri Europene și Relații Internaționale.
În deschiderea întâlnirii, ministrul Adrian Oros a precizat că România și Tunisia colaborează în baza Acordului cadru de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Tunisiene, ce a fost semnat în anul 2008. În acest sens, ministrul a subliniat că susține relațiile de cooperare în domeniul de competență, inclusiv facilitarea contactelor dintre reprezentanții mediului privat din cele două state și își exprimă disponibilitatea de a lansa și/ sau dezvolta relații de cooperare în ce privește sectorul agricol.
Având în vedere Acordul de cooperare, cele două parți au agreat necesitatea actualizării domeniilor de cooperare conform noilor tendințe și evoluții și constituirea unui Comitet tehnic din experții din cele două ministere, pentru a pune în aplicare prevederile documentului. MADR ar putea sprijini prin expertiză în domeniul zootehnic, în ce privește materialul săditor și semințele, în sectorul irigațiilor și al îmbunătățirilor funciare, precum și în cel fitosanitar - sănătatea plantelor şi utilizarea durabilă a pesticidelor. De asemenea, MADR susține inițierea relațiilor de cooperare cu fructificarea potențialului existent la nivelul celor două țări, crearea unor condiții favorabile de dezvoltare reciproc-avantajoasă în domeniile agriculturii și industriei alimentare.
La rândul său, E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadorul Republicii Tunisiene la București, a precizat că țara sa dispune de cantități importante de ulei de măsline de foarte bună calitate, care ar putea fi oferite, spre export către România.
În încheiere, ministrul Adrian Oros și-a exprimat speranța că relațiile dintre România și Republica Tunisiană se vor dinamiza în ce privește colaborarea în domeniul agricol și al industriei alimentare, având în vedere potențialul de care dispun ambele țări și a asigurat-o, în această privință, pe E.S. Raja Jhinaoui Ben Ali, de toată deschiderea și disponibilitatea sa și a colegilor din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. (Biroul de Presă al MADR)