Highlights

218

România va importa îngrășăminte din Iordania, vom da la schimb oi și grâu

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Ministrul agriculturii, Adrian CHESNOIU, a avut o întâlnire bilaterală cu omologul său iordanian, Khaled HNEIFAT, astăzi, în cadrul vizitei oficiale pe care o desfășoară în Iordania. Discuțiile au vizat identificarea unor noi modalități de creștere a schimburilor comerciale de produse agricole dintre România și Iordania.

”România și Regatul Hașemit al Iordaniei au o relație foarte bună și vrem să intensificăm cooperarea dintre cele două state, cu beneficii de ambele părți.

Agricultura românească este un important furnizor de grâu și ovine pentru Iordania și îmi doresc să ducem schimburile comerciale la un nivel superior.

 Pe de o parte să creștem ponderea produselor finite pe care le exportăm pentru piața iordaniană, iar pe de alta, să aducem pe piața din România o cantitate mai mare de îngrășăminte de care fermierii români au nevoie pentru a menține un nivel ridicat al producțiilor”, a declarat ministrul CHESNOIU.

În marja întâlnirii bilaterale a avut loc și reuniunea comitetului pentru agricultură, în conformitate cu memorandumul de înțelegere încheiat intre cele două ministere, respectiv sesiunea plenară, cu participarea celor doi miniștri, urmată apoi de reuniunea la nivel de experți.

Programul celor doi oficiali a inclus, de asemenea, și o vizita la Centrul Național pentru Cercetare în Agricultură. Ambele părți și-au exprimat interesul pentru dezvoltarea în comun a proiectelor de cercetare în domeniul agricol și pentru relansarea Consiliului de Afaceri Româno-Iordanian, la care să participe și companii din domeniul agricol.

Colaborarea bilaterală dintre România și Regatul Hașemit al Iordaniei se realizează sub forma schimbului de informații, bune practici privind legislația și facilitarea cooperării între sectoarele private din cele două țări. Iordania urmărește o cooperare strategică cu România, țara noastră fiind principalul furnizor de grâu și ovine în Regat. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2