Plants culture

211

Romapis: Decizia MADR în privinta autorizărilor temporare a unor neonicotinoide, un pas înainte

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Federația ROMAPIS, luând act de comunicatul MADR din data de 18 ianuarie 2020 prin care se anunță decizia cu privire la autorizarea temporară a tratamentelor cu neonicotinoide pentru semințele de floarea-soarelui, porumb și sfeclă de zahăr în anul 2020, comunică următoarea poziție:

1-Faptul că, la peste 6 ani după instituirea interdicției folosirii neonicotinoidelor la cultura de floarea-soarelui la nivel de UE, această măsură de protecție a albinelor și a celorlalți polenizatori se aplică, în sfârșit, pentru prima oară și în România reprezintă o intrare în normalitate pe care apicultorii României nu pot decât să o salute!

2-Considerăm că această situație deschide noi perspective prin faptul că atât sectorul apicol cât și cel vegetal se vor afla pentru prima oară de la apariția acestor tratamente în România în situația de a putea evalua în termeni reali impactul absenței acestor pesticide atât la floarea-soarelui și rapiță cât și asupra albinelor. Sperăm ca această experiență să conducă la o mai bună colaborare între cele două sectoare pornind de la o evaluare corectă a realității la finalul actualului sezon apicol și agricol.

3-Solicităm autorităților dar și fermierilor și apicultorilor să manifeste o exigență sporită cu privire la respectarea strictă a interdicției tratării cu neonicotinoide a semințelor de floarea-soarelui și de rapiță. Considerăm că există riscul ca lipsa de experiență a fermierilor români în privința combaterii dăunătorilor acestor culturi în absența neonicotinoidelor să îi determine să nu respecte legea prin utilizarea unor stocuri de semințe din anii trecuți sau să recurgă la tratamente ilegale, efectuate în afara spațiilor autorizate de tratare, cu neonicotinoide sau chiar cu alte molecule neautorizate.

4-Considerăm că emiterea unei autorizări temporare pentru tratarea cu neonicotinoide a semințelor de porumb reprezintă însă o abatere de la normalitate și o interpretare abuzivă a prevederilor Regulamentului CE 1107/2009. Acest act normativ stipulează clar la articolul 53 că derogarea de la înaintreinterdicția europeană a folosirii unor pesticide este un act cu caracter excepțional, aplicabil în situații de urgență, în cazul când sănătatea plantelor este amenințată de pericole ce nu pot fi evitate cu alte mijloace rezonabile.

La a 6-a derogare consecutivă pentru porumb apreciem că acest act nu mai poate fi interpretat ca o excepție, nici ca o urgență în situația în care nu cunoaștem ca în acest interval de timp MADR să fie preocupat de studiul unor metode alternative noi de combatere a dăunătorilor, nici de aplicarea consecventă a tehnicilor agricole cunoscute care ar diminua nivelul de infestare cu dăunători specifici ai porumbului precum rotația culturilor.

Porumbul, deși nu este o plantă meliferă în sine, reprezintă o sursă de polen importantă pentru albine, expunerea acestora la efectul neonicotinoidelor care se regăsesc în polenul de porumb fiind foarte periculoasă. De asemenea, celelalte efecte ale folosirii semințelor tratate cu aceste substanțe, inclusiv cele de sfeclă de zahăr, cum ar fi migrarea substanțelor toxice prin aer sau din sol prin intermediul apei în alte zone, inclusiv la culturi agricole netratate sau pajiști naturale și la flora spontană, sunt fenomene foarte periculoase pentru polenizatori și cu risc pentru sănătatea publică

Președinte ROMAPIS

Dr. Mircea Ciocan

Președinte ROMAPIS-Federația Asociațiilor Apicole din România

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2