Highlights

198

Situația plăților către fermieri, aferente anului financiar 2020

autor

infoFERMA.ro

distribuie

APIA transmite într-un comunicat că, în paralel cu derularea în mediul online a Campaniei 2020 de primire a cererilor unice de plată în contextul limitării răspândirii epidemiei de Coronavirus pe teritoriul României, pentru a veni în sprijinul fermierilor și a asigura un flux neîntrerupt de capital, atât de necesar în această perioadă a continuat în ritm accelerat autorizarea la plata regulară a fermerilor care au depus cerere de plată în Campania 2019.

Astfel, începând din data de 16 octombrie 2019 și până la data curentă, respectiv 27.04.2020, APIA a autorizat la plată suma totală de 2,72 miliarde de euro din care 1,82 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), 570,55 milioane de euro din Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală (FEADR) + cofinanțare de la Bugetul Național, respectiv 337,29 milioane de euro din Bugetul Național.

Menționăm că plățile se vor efectua astfel: 

-Pentru plățile directe și ajutoarele naționale tranzitorii la cursul de schimb deØ 4.7496 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/3 din 01.10.2019; 

-Pentru măsurile delegate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale laØ cursul de schimb de 4.6635 lei/euro, stabilit de Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.1/06 din 03.01.2019; 

-Pentru ajutoarelor de stat sumele aferente sunt calculate la un curs de schimbØ de 4,7 lei/euro.

Totodată, precizăm că pentru declaraţiile de cheltuieli FEGA transmise către Comisia Europeană, aferente perioadei 16.10.2019 – 28.02.2020, reprezentând plăţile efectuate fermierilor pentru Campania 2019 și Măsuri de piață, comerţ exterior și promovarea produselor agricole, Comisia Europeană a rambursat României, în perioada ianuarie - aprilie 2020 suma de 1,73 miliarde euro. SERVICIUL RELAŢII CU PUBLICUL ŞI COMUNICARE

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2