Highlights

227

Spre ce se îndreaptă agricultura României?

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Până acum, a fost cum a fost, ar spune ardeleanul, dar noi spunem că a fost chiar foarte bine, față de cum ne așteptam și, mai ales, față de ce s-a întâmplat anul trecut.

Avem din nou recorduri de producție la cereale, avem producții bune și la legume, la fructe așijderea, doar că în sectoarele astea două din urmă, paguba vine din partea vânzărilor. Aici, credem că vina e în primul rând a agricultorilor și am să vă explic de ce, folosind exemplul hipermarket-urilor.

Ei au niște formule foarte bune de predicție a consumului pentru anul care urmează. Drept urmare, nu contractează decât atât cât cred ei că se va cere. Și, vă sigur că sunt unele formule care au o acuratețe de până la 0,3 %.

Ei, dar micul sau marele fermier nu are mecanismele retail-ului. Însă, chiar și așa, ar putea sta puțin să se gândească: ”Să pun mai mulți pepeni sau să arunc un ochi și la ce zice ăla de la Meteo, pentru la anul, să văd și semnelele alelalte din piață, de la mușterii, și mă mai gândesc”. E o minimă măsură de prevedere.

Numai că producătorul nostru, mic sau mediu în general, face taman invers: Dacă a văzut că vecinul a scos bani mulți anul ăsta, cu vinete, pune și el de zece ori mai multe, să nu rămână de căruță. Doar că, așa cum s-a văzut, legumele au mers prost anul ăsta, că nu a prea fost cerere. Și a mers într-atât de prost, încât până și unele fabrici de conserve au oprit achizițiile.

Revenind însă la cereale, să ne bucurăm de laudele pe care ni le aduc străinii dar, mai ales, de roadele culese; poate mai puțin la porumb și foarea soarelui, față de ce ne așteptam, dar, oricum, a fost foarte bine.

Dar, dacă am făcut apel la început la zicerile ardelenilor, să mai facem apel o dată și să vedem cum ”o să o scoatem la un capăt”, în anul care va veni. Temeri sunt, și sunt mari, pentru că agricultura pare lăsată de izbeliște de guvernanți, prețul la motorină a luat-o razna, electrica la fel, input-urile sunt și ele la prețuri mari, așa că nu mai rămâne decât să spunem Doamne-ajută!

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2