Plants culture

250

Sprijin de peste 1 miliard de lei pentru fermierii din sectoarele vegetal şi zootehnic

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se aprobă plafoanele alocate Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii (ANT) în sectoarele vegetal şi zootehnic, pentru anul de cerere 2021. 

Suma totală a ajutoarelor naționale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic este de 223.976.950 euro, în echivalent 1.108.125.958 lei și se asigură din bugetul MADR, pentru anul 2022. 

Beneficiari vor fi peste 810.000 fermieri care îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru accesarea ANT.

”Am majorat atât cuantumul sprijinului acordat fiecărui fermier, cât și bugetul destinat acestor măsuri. Pentru sectorul vegetal am prevăzut o alocare bugetară dublă față de anul trecut, peste 88 de milioane de euro, iar pentru zootehnie bugetul alocat este de 135 milioane de euro, o creștere de peste 6 ori față de anul trecut.

Pentru că știu cât este de important pentru fermieri să primească la timp sprijinul oferit, anul acesta banii pentru această formă de sprijin ajung mai devreme în conturile beneficiarilor.

Fermierii români au nevoie de stabilitate în activitatea lor, astfel încât să poată face investițiile necesare pentru a obține producții de calitate, la un nivel ridicat”, a declarat ministrul Adrian CHESNOIU.

Plafoanele alocate Ajutoarelor Naționale Tranzitorii în sectorul vegetal sunt în sumă totală de 88.562.700  euro și se repartizează astfel:

85.301.500 euro pentru culturile amplasate pe teren arabil;

5.500 euro pentru in pentru fibră şi cânepă pentru fibră;

1.656.200 euro pentru tutun;

84.000  euro pentru hamei;

1.515.500 euro pentru sfeclă de zahăr.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2