Variolele sunt boli infectocontagioase produse de unele virusuri epiteliotrope din familia Poxviridae genurile Ortho-, Capri-, Sui- si Avipoxvirus, care afecteaza numeroase specii de animale si omul, caracterizandu-se prin evolutie acuta si febrila, urmata de eruptie exantematoasa si/sau enantematoasa stadiala, care difera ca localizare, aspect si gravitate, de la o specie de animale la alta. Etiologie Virusurile variolice sunt cele mai mari virusuri, avand si cea mai complexa structura. Sunt usor pleomorfice, avand forma ovoida sau prismatica. Virusurile variolice au un nucleoid dens, de forma obisnuit biconcava, ce contine ADN dublu catenar, cu greutatea moleculara 80-240x10. Virusule variolice au un pronuntat tropism pentru tesuturile ectodermice, dar se pot multiplica in tesuturile medo- sau endodermice. Cu mici exceptii, virusule variolelor mamiferelor prezinta o pronuntata specificitate de gazda, principalele specii de animale domestice si numeroase animale salbatice avand virusuri proprii. Desi se admite ca virusurile variolelor mamiferelor au origine comuna, posedand proprietati morfologice si biologice asemanatoare, ele se deosebesc totusi, din punct de vedere imunologic si al spectrului de patogenitate, cu unele exceptii. Multa vreme s-a lucrat, in laboratoarele de specialitate, la un vaccin antivariolic uman, dintr-o tulpina de virus variolic denumitaiVirus vaccinaide la latinescul vacca = vaca. Este vorba de o tulpina de laborator a carei origine nu se mai cunoaste. S-a presupus de catre unii specialisti ca ar proveni dintr-o tulpina de virus al variolei vacilor cowpox si de catre altii ca ar proveni dintr-o tulpina de virus al variolei umane smallpox. Cert este ca, in urma foarte numeroaselor pasaje pe care le-a suferit in decursul timpului, aceasta tulpina a dobandit insusiri ce o deosebesc de ambele tipuri de virus care s-a presupus ca ar sta la originea ei. Virusul vaccinal virus vaccina este patogen pentru unele specii de animale, cum ar fi bovinele, care se pot infecta, in conditii normale, de la oameni vaccinati, obisnuit de la copii. Toate virusurile variolice au o rezistenta remarcabila fata de actiunea agentilor fizici si chimici; virusurile variolelor mamiferelor pana la 20 minute la 56 grade Celsius, 5 minute la 80 grade si 5 minute la 100 grade. Temperaturile scazute conserva virusurile variolice aflate in stare uscata, pana la 2 ani prin refrigerare, peste 3 ani prin congelare si peste 4 ani prin liofilizare, daca fiolele sunt mentinute la frigider, fara a-si altera capacitatea imunogena. Daca sunt expuse actiunii combinate a caldurii si luminii solare, virusule variolice liofilizate isi reduc titrul infectios in 11ore, cu cel putin un logaritm. Toate dezinfectantele uzuale, cu exceptia clorurii de var si a alcoolului, distrug virusurile variolice in cateva minute. Cowpox virus In prezent, variola bovinelor este o boala rar semnalata, dar cu implicatii deosebite. In Marea Britanie, seroprevalenta bolii nu depaseste 1%. In trecut insa, se semnala o frecventa mult mai mare, dar nu este clar daca in prezent, existenta ei se datoreaza unor oportunitati de contractare a bolii, de la persoane bolnave de variola vaccinate sau daca nu cumva este adesea confundata cu pseudovariola nodulii mulgatorilor. In tara noastra a fost descris un focar de variola la vaci cu o difuzibilitate deosebita, in care s-au imbolnavit 77 de vaci din 81, dintre care, 23 cu evolutie grava. Boala s-a transmis si la doua mulgatoare, dar nu si la tineretul bovin sau la alte specii din localitate. Astazi se admite ca variola poate fi cauzata la bovine de: Virusul variolei vacilor cowpox virus, care afecteaza in primul rand taurinele, dar si bubalinele. Virusul variolei bubalinelor buffalopox virus, care afecteaza, in primul rand, bubalinele. Virusul vaccinal poxvirus officinale, care se poate transmite de la persoanele recent vaccinate, in special copii, la bovine, iar de la acestea, din nou la oameni. Virusul variolei umane se crede ca a putut trece, in anumite circumstante, de la oameni la bovine, existand chiar supozitia ca virusul variolei vacilor nu ar fi altceva decat adaptarea virusului variolei umane la bovine. In sprijinul acestei supozitii vin si observatiile conform carora reducerea semnalarii variolei bovine a coincis in timp si spatiu sau a suscedat reducerii si, in cele din urma, disparitiei variolei umane. Rezervorul de virus cel mai important in zilele noastre nu mai este reprezentat nici de bovine si nici de oameni, ci de unele animale salbatice si de pisici, ultimele infectandu-se, de regula, prin consumul de rozatoare infectate. Exista diferente minore de ordin epidemiologic, simptomatologic sau al patogenezei in infectia variolica a taurinelor, in functie de tipul infectant. Evoluaza este intotdeauna sub forma sporadica sau de mici endemii, avand caracter benign. Apare, de regula, la vaci fiind transmisa de la un animal la altul, prin mainile operatorilor din ferma. O enzootie de variola a vacilor dureaza in medie cateva luni, in functie de marimea efectivului, dupa care nu mai apare in grupul respectiv, timp de cel putin cativa ani, datorita imunitatii solide care se instaleaza consecutiv trecerii prin infectia variolica. La bovine, fiecare din stadiile de macula, papula, vezicula, pustula, crusta si decrustizare este bine reprezentat si are o durata medie de 3 zile. Localizarea de predilectie a eruptiei este reprezentata de tegumentul mamar, in mod deosebit pe mameloane. Pe locul maculelor de culoare rosietica, localizate in special pe mameloane, dar si pe pielea ugerului se formeaza papule de culoare deschisa, inconjurate de o zona hiperemica. Veziculele, de forma rotunda sau ovala, au centrul usor infundat. Dupa infectarea bacteriana a veziculelor, pustulele sunt sparte in timpul mulsului, care trebuie facut pentru evitarea mamitelor prin retentie lactanta. Aspectul clinic in cazul infectiei experimentale cu virusul vaccinal este putin diferit: zona centrala crustoasa, de culoare bruna este inconjurata de o zona cenusiu albicioasa de microvezicule si, mai la exterior, de un inel hiperemic. In cazurile cu evolutie mai severa, produse de virusul variolei la bovine, leziunile se pot extinde pe fata interna a coapselor, perineu, vulva si bot. La vitei, leziunile pot sa apara pe bot si fata, iar la tauri pe scrot. Durata necesara unor leziuni pentru parcurgerea tuturor stadiilor, in cazurile obisnuite, necomplicate, este de 12-14 zile, iar durata bolii la un animal este de 20-25 zile. Diagnosticul diferentiat se face fata de pseudovariola bovina, mamita bovina ulcerativa, stomatita veziculoasa si febra aftoasa. Precizarea diagnosticului se poate face prin examen virusologic, izoland virusul variolic pe oua embrionate sau pe culturi de celule. Alte metode de laborator utilizate in scop de diagnostic sunt: evidentierea incluziilor intracitoplasmatice oxifile in sectiuni de leziuni, evidentierea virusului in preparate examinate la microscopul electronic sau prin imunoflourescenta, teste serologice de neutralizare pe culturi celulare s.a. In efectivele infectate se iau masuri pentru diminuarea pierderilor. Vacile bolnave trebuie mulse zilnic, cu precautie, pentru a evita retentia lactanta. Se schimba frecvent asternutul si se urmareste respectarea riguroasa a igienei mulsului. Animalele bolnave se mulg la urma si se trateaza prin aplicarea locala de pomezi cu antibiotice sau sulfamide. Realizarea si utilizarea de produse imunobiologice nu se justifica economic.