Zootehnie

210

Activități obligatorii pentru apicultori în perioada toamnei

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Odată cu venirea toamnei, familiile de albine își încep pregătirea pentru iernare. Această perioadă se caracterizează prin aceea că numărul de albine, intensitatea creșterii puietului și activitatea de zbor se diminuează.

Luna echinocțiului de toamnă - calendarul marcând în 23 septembrie - data la care ziua este egală cu noaptea, se caracterizează ca o perioadă când la albinele de iernare se apropie de sfârșit acumularea în organism a unor importante cantități de glucide, protide și lipide care alcătuiesc așa-numitul "corp gras" situat în partea dorsală ca o căptușeală sub învelișul chitinos, deasupra diafragmei.

Glucidele sunt indispensabile funcționării mușchilor, lipidele compun rezervele necesare metabolismului iar proteinele vor intra în hrana larvelor și a mătcilor în perioada rece când albinele nu culeg polen din natură.

Albinele crescute în această perioadă sunt diferite de cele eclozionate în timpul verii, prin faptul că acestea pot trăi 7-8 luni spre deosebire de cele de vară, la care durata medie de viață este de 35-45 zile.

Aceasta se datorează modificărilor în structura biologică și fiziologică a albinelor de iarnă, la care se dezvoltă acest organ specializat în acumularea de rezerve de proteine și grăsimi, pe seama consumului de păstură.

Corpul gras se dezvoltă numai la albinele de iarnă. Supraviețuirea acestor albine se datorează și faptului că ele participă mai puțin la creșterea de puiet și la activitatea de cules de nectar.

Nopțile reci fac ca albinele să se strângă pe fagurii de puiet din mijlocul cuiburilor. În această perioadă, mătcile depun din ce în ce mai puține ouă, iar în condițiile de lipsă de cules, ponta poate înceta. Cantitatea de larve din cuib este din ce în ce mai mică și uneori, spre sfârșitul lunii, în stup nu mai există puiet.

Apariția unor culesuri de nectar și polen poate spori activitatea familiei dar nu la intensitatea de la începutul verii.

Desigur, un cules de întreținere ar fi binevenit, dar vegetația de interes apicol se diminuează pe zi ce trece, excepție făcând zonele inundabile din luncile apelor curgătoare sau din Delta Dunării, unde se mai găsesc specii vegetale de interes apicol aflate în diferite fenofaze de înflorire (început, maxim sau sfârșit) după cum evoluează în arealul respectiv condițiile meteorologice (temperatura aerului și precipitațiile).

Valorificarea unor surse târzii de cules asigură un plus de miere și păstură în rezervele de hrană pentru iernare și determină evitarea furtișagului în cazul administrării siropului de zahăr menit completării rezervelor.

Încă o manifestare caracteristică acestei perioade constă în izgonirea trântorilor din stup.

Revizia amănunțită a stării fiecărei familii de albine din stupină, chiar de la începutul lunii, oferă stuparului acele constatări ce îi vor direcționa toate acțiunile ce vizează iernarea fără pierderi și menținerea capacitaților productive ale familiilor de albine în viitorul sezon apicol activ.

Cele mai mari pierderi de familii de albine se produc în stupină în timpul sezonului rece. Este deci de maximă importanță ca toate pregătirile de iernare să se facă prin intervenții corecte, executate în timp util.

Apicultorii începători sau debutanți trebuie să apeleze la câte un coleg cu experiență,  la un stupar care are deja consacrare în profesie, aceștia din urmă dând nu numai sfaturi, ci aranjând practic pentru iarnă, în tandem cu începătorul, cuibul câtorva dintre familiile stupinei.

Desigur, conduita apicultorului în fața diverselor situații va fi specifică, în funcție de cele observate, constatate și corect interpretate.

Lucrările principale din această lună, care trebuie executate în stupină:

  • Strâmtorarea drastică a cuibului - cu ajutorul diafragmei la nivelul numărului de rame ocupate compact de albine;
  • Echilibrarea rezervelor de hrană între familiile stupinei cu observația că pe durata sezonului rece cantitatea de miere necesară unei singure familii ca rezervă de hrană este de minimum 18-20 kg. Asigurarea rezervelor de hrană până la nivelul necesarului, obligă uneori pe apicultor să intervină cu hrăniri de completare. Hrănirile se fac în porții mai mari sau mai mici - în funcție de viteza cu care albinele prelucrează și depozitează hrana - administrând în hrănitor siropul de zahăr 2:1 având grijă ca la administrare să nu se declanșeze furtișagul;
  • Legat de cantitatea și calitatea rezervelor energetice (miere + sirop din zahăr), apicultorii sunt de acord că necesarul pentru iernare trebuie asigurat conform a trei principii și anume:
  1. Pentru 1 kg de albine sunt necesare minimum 10 kg rezerve glucidice;
  2. Din totalul rezervelor, cel puțin 50% trebuie să o reprezinte mierea, restul fiind formate din sirop de zahăr prelucrat de albine și depozitat în faguri;
  3. În nici un caz nu se va lăsa în stup miere de mană pentru că aceasta favorizează apariția diareii la albine. Tot legat de calitatea mierii care compune pachetul de faguri cu rezerve, se recomandă ca mierea din stup să fie pe cât posibil de salcâm, căpăcită și provenită numai din familii de albine sănătoase;
  • Administrarea de stimulente nutritive, este necesară mai ales în zonele de deal și munte, unde culesurile târzii sunt de mică intensitate sau lipsesc. Stimularea se va face cu sirop de zahăr în raport de zahăr:apă = 1:1 sau 2:1. Stimularea se poate face și prin introducerea de rame cu miere și păstură.
  • În condițiile în care matca depune între 600-800 de ouă pe zi, este necesară intensificarea pontei prin crearea de spațiu necesar ouatului. Se vor scoate din cuib ramele cu miere și polen și se vor introduce după diafragmă. Acolo unde este necesar se vor introduce 1-2 faguri goi închiși la culoare. Astfel matca va oua în aceștia stimulându-se astfel creșterea puietului.
  • Înlocuirea mătcilor epuizate, este o acțiune deosebit de importantă cu atât mai mult cu cât se realizează mai ușor decât vara. Se va urmări ca materialul introdus să fie de calitate superioară, crescut din sușe valoroase. Se va evita introducerea botcilor de roire sau botcilor de salvare. În stupinele unde există posibilități, este necesară o reformă (înlocuire) de 25-50% a mătcilor, cunoscând că o matcă poate fi exploatată în condiții optime 2 sau cel mult 3 sezoane apicole.
  • Pot începe tratamentele de toamnă pentru diagnosticul și combaterea varoozei. Se vor efectua conform indicațiilor din prospectul medicamentului Varachet (tratamentele se repetă de trei ori la interval de 7 zile, când temperatura mediului este peste 14 grade C, în zile cu soare);
  • Cu ocazia pregătirilor pentru iernat, echipamentul de faguri al stupinei va fi verificat și sortat, procedându-se la reformarea și topirea fagurilor vechi sau necorespunzători (rupți, cu defecte, dezmembrați sau mucegăiți);
  • Familiile slabe a căror bună iernare este pusă sub semnul întrebării, vor fi unificate cu alte familii slabe sau fagurii cu albine lucrătoare proveniți de la familiile desființate se vor utiliza la împuternicirea unor familii de putere medie;
  • Este bine ca în nopțile mai reci, cuibul să fie protejat împotriva frigului;
  • Corpurile stupilor, capacele, fundurile, podișoarele și suporții pe care stau stupii se verifică și acolo unde este cazul, se fac reparațiile, recondiționările, etanșeizările și vopsirile necesare.

 În atelierul stupinei:

  • Dezinfectarea stocului de faguri din depozit contra găselniței;
  • Repararea, recondiționarea, dezinfectarea și vopsirea echipamentului vechi;
  • Construirea și asamblarea echipamentului nou (rame, stupi, accesorii).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2