Fermele de îngrășare reprezintă componenta terminală a lanțului zootehnic înainte de abatorizare. Rolul acestora este de a transforma eficient furajele în masă corporală, prin tehnologii controlate și loturi standardizate, în scopul obținerii unor produse animale cu randament comercial optim: carne de bovină, porc, pasăre sau miel. Aceste ferme nu sunt implicate în reproducție sau procesare, ci doar în faza finală a ciclului de producție, ceea ce le conferă o eficiență operațională ridicată, dar și...

Principiul de funcționare

Fermele de îngrășare operează pe baza unor rații furajere calculate strict în funcție de greutatea, specia, rasa și vârsta animalului. Obiectivul este atingerea greutății de sacrificare într-un interval optim, cu un consum cât mai redus de furaje/kg spor ponderal.

Exemplu:

- Bovine: îngrășare între 250 și 550 kg, cu sporuri de 1,1–1,4 kg/zi.

- Porcine: îngrășare de la 25 la 110 kg, cu o durată de 90–120 zile.

- Pui de carne: 1,5–2,5 kg în 35–42 zile, cu conversie de 1,6–1,8 kg furaj/kg spor.

Conversia furajeră este principalul indicator economic: o diferență de 0,1 unități în consumul specific poate genera economii de mii de euro pe lot. De aceea, fermele moderne sunt complet automatizate: adăpare, ventilație, dozare furaj, iluminat, curățenie.

Infrastructură și tehnologii

Fermele de îngrășare includ:

- Spații de cazare pe categorii de greutate;

- Sisteme de ventilație și răcire (mai ales la suine și păsări);

- Platforme de dejecții și gestionare a gunoiului;

- Spații tampon pentru carantină și tratamente;

- Echipamente de cântărire, selecție și evaluare corporală;

- Softuri ERP pentru trasabilitate, gestionare loturi, furajare și sănătate.

În sectorul bovin, unele ferme folosesc sisteme de tip „feedlot” (pășuni uscate cu adaos de nutreț combinat), iar altele cresc tineret în adăposturi semi-deschise, în regim intensiv. În sectorul suin, îngrășătoriile industriale pot gestiona peste 5.000 de capete simultan, în fluxuri săptămânale.

Situația în România

Conform datelor MADR și ANSVSA (2024), în România funcționează peste 1.500 de exploatații de îngrășare suine comerciale, peste 600 pentru bovine de carne și câteva zeci de unități mari pentru ovine. Totuși, mai puțin de 20% dintre aceste ferme sunt cu adevărat industriale, restul operând în regim semi-intensiv sau familial.

România importă anual peste 1,2 milioane purcei pentru îngrășare și peste 80.000 de viței, în lipsa unei baze solide de reproducție internă. Astfel, fermele de îngrășare devin esențiale pentru suveranitatea alimentară, dar au nevoie de sprijin pentru acoperirea costurilor cu furajele (care pot ajunge la 65–75% din costul total).

Finanțare și performanță

Investiția într-o fermă de îngrășare variază între 300.000 și 2 milioane euro, în funcție de specie, capacitate și tehnologie. Fermele pot accesa finanțări prin măsurile DR-20 și DR-22 (investiții în exploatații și bunăstare animală) din PS PAC 2023–2027, cu punctaj suplimentar pentru digitalizare, eficiență energetică și reducerea emisiilor.

În concluzie, fermele de îngrășare sunt piloni economici esențiali în lanțul cărnii. Performanța lor depinde de eficiența furajeră, controlul sanitar-veterinar și accesul rapid la piață. Sprijinul public și investițiile tehnologice sunt vitale pentru a transforma aceste ferme din „verigi de volum” în „centre de profit” ale zootehniei moderne.

(Foto: Freepik)