Cultura Plantelor

330

Lucrările culturilor de câmp în luna octombrie

autor

infoFERMA.ro

distribuie

În popor, octombrie poartă denumirea de “Brumărel” pentru că aduce bruma și chiciura, este luna în care cad frunzele din pomi, iar fermierii se ocupă de însămânțările de toamnă.

Totodată, din bătrâni se spunea că, dacă în această lună va ploua mărunt, iarna va fi grea, iar dacă frunzele pomilor cad curând, anul următor va fi roditor.

Iată care sunt lucrările agricole de bază în luna octombrie:

  1. Se termină recoltarea culturilor agricole de câmp: porumb, sfeclă furajeră, cartofi;
  2. Se eliberează terenurile agricole de resturile vegetale;
  3. Arătura este recomandat a se executa imediat după recoltarea culturilor, în agregat cu grapa stelată, la adâncime de 20-22 cm, concomitent cu încorporarea îngrășămintelor sub arătură. Îngrășămintele pot fi administrate și la suprafață, urmând a fi încorporate în sol o dată cu pregătirea patului germinativ;
  4. Pe suprafețele ce se însămânțează în toamnă, se execută arături la 25-30 cm;
  5. Tot în octombrie are loc finalizarea însămânțărilor de toamnă, care trebuie să se termine până la10 octombrie;
  6. Culturile de porumb traversează ultimele perioade de vegetație. Boabele (care conțin în medie 10% proteine, 7% substanțe extractive ne-azotate, 4% grăsime, 2% celuloză și 13% apă), sunt folosite cu precădere ca nutreț concentrat în alimentația tuturor categoriilor de animale; • Porumbul se poate recolta, sub formă de ştiuleţi depănuşaţi sau sub formă de boabe;
  7. Fermierii pregătesc depozitarea produselor: cartofi, sfeclă furajeră, porumb și efectuează controlul produselor depozitate, având în vedere schimbările de temperatură și umiditate;
  8. Are loc tratarea semințelor de cereale contra bolilor și dăunătorilor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2