La crearea unei noi culturi agricole, mai ales dacă pe ea vor fi cultivate cereale sau, ca în cazul de faţă, porumb, trebuie să fie implementate anumite acțiuni, pentru a asigura succesul pe termen lung a culturii. Una dintre aceste acțiuni implică pregătirea inițială a terenului, care ar trebui să fie făcută înainte de transplantarea materialului vegetal. Iată care sunt recomandările în acest sens, ale specialiştilor  Philipe Klaind şi Said Dare, conţinute de manualul “FAO Production Support Programe”

Crearea condiţiilor optime

Scopul pregătirii terenului este acela de a oferi condițiile necesare solului pentru a facilita obţinerea de producţii mari. Având în vedere natura activităţii, se va urmări o durabilitate pe termen lung a culturii. Totodată, pregătirea terenului trebuie să permită fermierului să planifice și să structureze în prealabil procesul de implementare, asigurând stabilirea cu succes a culturii care urmează a fi cultivată. Planificarea face parte din pregătirea inițială și va ajuta la limitarea opririlor inutile în faza de implementare. Factorii critici de luat în considerare sunt rezumați după cum urmează:

- Disponibilitatea și calitatea apei de irigație;

- Selectarea câmpului;

- Acțiunile mecanice care urmează să fie implementate;

- Nevoile chimice pentru îmbunătățirea solului înainte de însămânţare;

- Instrumente și echipamente necesare cultivării;

- Nevoi de muncă;

- Proiectarea și instalarea irigațiilor;

- Cerințe financiare;

- Calendar de lucru

Selectarea terenului

Suprafața selectată pentru stabilirea culturii poate influența costurile pregătirii terenului, în măsura în care trebuie să fie viabilă în dezvoltarea ulterioară. De aceea, evidenția zonelor critice trebuie luate în considerare la selectarea terenului pentru înființarea unei noi plantații de porumb. Iată punctele de risc:

Disponibilitatea apei

Petru cultura porumbului, terenul necesită o cantitate destul de mare de apă, pentru o dezvoltare durabilă. Factorii critici în ceea ce privește apa pentru irigații sunt:

(1) durabilitatea sursei de apă,

(2) cantitatea de apă disponibilă pentru irigare,

(3) distanța față de fișier și

(4) calitatea apei.

Adâncimea solului

În timp, plantele cresc foarte înalte și devin foarte grele, mai ales în timpul coacerii ştiuleţilor. De aceea, porumbul are nevoie de suficient spațiu pentru dezvoltarea adecvată a rădăcinilor, pentru a le susține. Pe lângă importanța dezvoltării rădăcinilor, adâncimea solului influențează, de asemenea, posibilitățile de scurgere. Orice straturi obstructive trebuie evaluate pentru a determina dacă vor influența dezvoltarea rădăcinii și dacă pot fi corectate.

Calitatea solului

În funcţie de soi, porumbul poate creşte atât în ​​regiunile aride calde, cât și în cele semi-aride. Adaptarea ar putea merge de la un sol foarte argilos, la un sol semi-argilos. Calitatea solului este legată de capacitatea sa de drenare, în special atunci când terenurile sunt sărate sau apa de irigare este caracterizată de un conținut ridicat de sare. Solurile nisipoase sunt frecvente în majoritatea culturilor din unele zone şi se întâlnesc cazuri rare de soluri argiloase cu sisteme de drenaj natural. Condițiile optime ale solului se găsesc acolo unde apa poate pătrunde până la cel puțin 2 m adâncime. La evaluarea calității solului, trebuie acordată atenție la următoarele aspecte:

(1) textura solului care va influența capacitatea de reținere a apei;

(2) conținutul de nutrienți pentru a determina măsurile corective necesare îmbunătățirii solului.

Salinitatea sau aciditatea solului

Creșterea porumbului este influențată, fie de condiții solide saline, fie soluri care, în final, vor duce la pierderea randamentului potențial. Solurile saline și alcaline se caracterizează printr-o concentrație mare de săruri solubile, respectiv sodiu schimbabil. Sărurile solubile prezente în aceste soluri aparțin cationilor: sodiu, calciu și magneziu și anionilor de clorură și sulfat.

Solurile saline au o conductivitate electrică (EC) a extractului lor saturat mai mare de 4 mmhos/cm la 25 C, cu o rată de absorbție a sodiului mai mică de 15 și un pH în general mai mic de 8,5. Solurile saline pot fi recunoscute prin prezența unui strat alb pe suprafața solului, rezultat din concentrația mare de sare, care poate dăuna creșterii și dezvoltării palmei.

Solurile alcaline sunt caracterizate printr-o EC a extractului lor saturat sub 4 mmhos/cm la 25 C, cu o rată de absorbție a sodiului mai mare de 15 și un pH mai mare de 8,5. Solurile alcaline conțin cantități dăunătoare de alcalii cu grupa hidroxil - OH, în special NaOH. Aceste tipuri de sol sunt de obicei dificil de corectat, însoțite de o producție scăzută rezultată din conținutul scăzut de calciu și azot. Cu toate acestea, se recomandă eliminarea excesului de sodiu prin adăugarea de agenți de acidifiere (gips, sulfat de fier sau sulf). Solurile saline și alcaline sunt de obicei rezultatul:

(1)creșterii nivelului subteran cauzat de situații de secetă excesivă (evaporare ridicată);

(2) utilizarea apei cu conținut ridicat de sare;

(3) sistemul de drenare foarte slab.

În cazul în care porumbul crește în clime cu umiditate mică, dar căldură mare și multă evaporare, apa de irigație sau pluvionară se evaporă rapid, iar sărurile sale sunt lăsate pe suprafața solului. Influența negativă a condițiilor saline este:

(1) concentrație mare de săruri solubile;

(2) pH-ul solului ridicat;

(3) drenaj și aerare slabă; și

(4) efectul negativ al sodiului asupra metabolismului plantelor.

Conform studiilor, porumbul este destul de tolerant la sare. Va supraviețui în soluri care conțin 1,2% săruri solubile; când acest conținut depășește 3%, nu Aşadar, este clar că este posibil să irigăm culturile cu apă cu o salinitate de până la 1,2 mmhos/cm, fără reducerea randamentului, cu condiția să se prevadă o cerință de scurgere de 7%. O reducere de 10% a randamentului este obținută atunci când apa de irigație are un conținut de sare de 5,3 mmhos/cm și cu o necesitate de scurgere de 11%.

Instalarea sistemului de irigare

Tipul de sistem de irigație care va fi utilizat va fi determinat de disponibilitatea apei, a condițiilor topografice și a solului. La finalizarea pregătirii solului inițial, instalarea sistemului de irigare necesar va fi implementată conform proiectului prescris.

Îmbunătățirea solului

Programarea programului de îmbunătățire a solului va depinde de fermier, deoarece anumite aplicații ar putea fi combinate cu acțiunile inițiale de pregătire a solului. Datorită perioadei lungi de așteptare până la prima producție, este o tendință de a stabili culturi pe pe soluri noi, cu excepția zonelor în care terenul este folosit pentru rotaţie şi secvenţialitate. Dacă sunt luate în considerare terenuri noi, programul de îmbunătățire a solului se va ocupa mai ales cu:

(1) aplicarea materiei organice; și/sau

(2) eliminarea salinității solului.

Materialul organic

În general, majoritatea terenurilor sunt sărace în conținutul de materie organică, iar îmbunătățirea acestei situații joacă un rol important în fertilitatea solului. Unele dintre avantajele unui conținut mai mare de humus în sol sunt rezumate după cum urmează:

- Îmbunătățește formarea granulaţiei de sol, care îmbunătățește respirația rădăcinilor;

- Crește rata de infiltrare a apei;

- Crește capacitatea de reținere a apei;

- Scade compactarea solului și formarea crustei; și

- Limitează efectele nocive ale alcalinității și îmbunătățește scurgerile sărurilor.

Salinitatea

În încercarea de a recupera solul afectat de sare, trebuie avut în vedere:

(1) tipul de salinitate/alcalinitate,

(2) posibilitățile de drenare a profunzimii solului,

(3) originea sau sursa de săruri;

(4) calitatea apei de irigare și

(5) scurgerea sărurilor din sol.

Dacă sursa de săruri este identificată ca apă de scurgere din zonele situate mai sus, un canal de tăiere poate fi suficient, pentru a elimina această sursă de alimentare cu „sare”. În mod normal, drenajul slab merge mână în mână cu probleme de salinitate a solului și, prin urmare, îmbunătățirea potențialului de drenaj ar trebui abordată înainte de punerea în aplicare a oricărui program de scurgere. O acoperire de sol și aplicarea de materiale organice vor îmbunătăți infiltrarea apei, ceea ce va duce la îmbunătățirea drenării (excluzând solurile cu straturi obstructive).

În solurile saline (săruri solubile prezente sub formă de cloruri, sulfați și/sau carbonați de calciu, sodiu sau magneziu), numai scurgerea va fi necesară pentru drenarea excesului de săruri. În cazul solurilor alcaline și/sau saline- alcaline, sodiul poate fi înlocuit prin aplicarea de gips sau agenți de acidifiere, precum sulful. Odată ce sodiul a fost înlocuit, trebuie urmat un program de scurgere. Atunci când apa de irigație este de proastă calitate, este foarte importantă drenarea corespunzătoare și peste irigare.

Pregătirea însămânţării

Arătura efectivă este una dintre ultimele acțiuni, înainte de a avea loc însămânţarea, dar trebuie subliniat că aceasta nu este pregătirea finală pentru operațiunea în sine. Acesta este punctul în care aporturile necesare, cum ar fi ghipsul și materialele organice sunt lucrate în sol. Aprovizionarea cu apă va spori scurgerea sărurilor excesive și va contribui la procesul de fermentare a materialului organic. Irigarea ulterioară, va permite uniformizarea solului.

În majoritatea solurilor, creșterea timpurie și rapidă a plantei este mai bună, atunci când terenurile sunt pregătite cu una, până la două luni, înainte de însămânţare. Gunoiul bine putrezit poate fi folosit și irigat cu puțin timp înainte de însămânţare, dar trebuie avută o grijă extremă pentru a pune gunoiul și îngrășămintele corect.