205
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează care sunt cerințele obligatorii pe care fermierii care depun cerere unică de plată în cadrul Campaniei 2022 trebuie să le respecte, întrucât au fost aduse modificări asupra normelor privind depozitarea și utilizarea îngrășămintelor cu azot în agricultură, respectiv SMR 1 - Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole și GAEC 1 - Crearea/menţinerea benzilor-tampon (fâşii de protecţie) de-a lungul cursurilor de apă.
Acestea sunt după cum urmează:
- SMR 1 - Protecţia apelor împotriva poluării cu nitraţi proveniţi din surse agricole
- GAEC 1 - Crearea/Menţinerea benzilor-tampon (fâşii de protecţie) de-a lungul cursurilor de apă, cu cerințele obligatorii pentru fermieri:
Pentru SMR 1. 1.g) și GAEC 1, potrivit prevederilor art. 21 alin. (2) din Programul de acţiune, până la data de 1 septembrie 2022 se păstrează restricţiile de interzicere a aplicării fertilizanţilor de orice fel pe o lăţime de 1 m pentru terenurile agricole cu panta până la 12% şi 3 m pentru terenurile agricole cu panta peste 12%.
După această dată, intră în vigoare restricţiile de fertilizare de orice fel pentru benzile-tampon (fâşii de protecţie) pe o lăţime de 3 m pentru terenurile agricole cu panta până la 12% şi de 5 m pentru terenurile agricole cu panta peste 12%, conform prevederilor art. 14 alin. (3) din Programul de acţiune.
- Calendarul lucrărilor agricole pe parcelele aflate sub angajament, în acord cu condițiile de bază relevante și cerințele specifice Măsurii 10 „ AGRO-MEDIU ȘI CLIMĂ”, Pachetul 1 – „Pajişti cu înaltă valoare naturală” și Pachetul 2 – „Practici agricole tradiţionale”- Categoria de folosință a terenului ”pajiști permanente”, pentru luna aprilie:
- continuă campania de depunere a cererii unice de plată pentru sectorul vegetal și zootehnic;
- posibilitatea utilizării tradiționale a gunoiului de grajd până în echivalentul a max. 40 kg N s.a./ha/an;
Pe tot parcursul anului trebuie respectate următoarele cerințe:
- ținerea evidenței lucrărilor agricole;
- interzicerea utilizării îngrășămintelor chimice și a pesticidelor;
- interzicerea însămânțărilor de suprafață/supraînsămânțărilor (cu excepția însămânțărilor cu specii din flora locală pentru suprafețe afectate accidental);
- interzicerea aratului și discuitului pajiștilor existente în fermă;
- interzicerea deversării directe sau a descărcării pe teren a produselor ce conţin substanţe periculoase (condiție de bază relevantă - GAEC3);
- asigurarea unui nivel minim de păşunat de 0,3 UVM/ha şi/sau cosit cel puțin o dată pe an. Pășunatul se efectuează cu max. 1 UVM/ha.