Zonele rurale ale UE reprezintă o parte esențială a modului de viață european. Acestea găzduiesc 137 de milioane de oameni reprezentând aproape 30% din populația sa și peste 80% din teritoriul său, având în vedere toate comunele și municipalitățile din Europa cu dimensiuni sau densitate scăzută a populației.

Sunt recunoscute și apreciate pe scară largă pentru producția de alimente, gestionarea resurselor naturale, protecția peisajelor naturale, precum și recreere și turism.

Multe dintre tradițiile și cultura europeană au rădăcini în zonele rurale. Tocmai de aceea, Comisia Europeană a elaborat o nouă viziune pe termen lung, pentru dezvoltarea zonelor rurale ale țărilor din Uniunea Europeană. Iată principalele direcții vizate.

Îngrijorări

După cum a subliniat președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ”Europa nu ar fi întreagă fără zonele sale rurale”. Cu toate acestea, schimbările sociale și economice din ultimele decenii, inclusiv globalizarea și urbanizarea, schimbă rolul și natura zonelor rurale, care sunt, de asemenea, afectate de declinul populației și de îmbătrânire.

Mulți europeni sunt îngrijorați de eroziunea infrastructurii rurale și de furnizarea de servicii, inclusiv accesul la asistență medicală, servicii sociale și educație, precum și la servicii poștale și bancare. Alții își exprimă îngrijorarea cu privire la scăderea oportunităților de angajare și la posibila scădere a veniturilor în zonele rurale sau la transportul limitat și la conectivitatea digitală.

Există o înțelegere din ce în ce mai mare asupra faptului că rolul și importanța zonelor rurale sunt subapreciate și insuficient recompensate. Aproape 40% dintre cei care au răspuns la consultarea publică organizată în pregătirea acestei comunicări au declarat că s-au simțit lăsați în urmă de societate și de factorii de decizie politică.

Această percepție și factorii care o determină trebuie abordați. Comunicarea privind o viziune pe termen lung, pentru zonele rurale ale UE, își propune să răspundă acestor provocări și preocupări, bazându-se pe oportunitățile emergente ale tranzițiilor verzi și digitale ale UE, pe lecțiile învățate din pandemia COVID 19 și prin identificarea mijloacelor de îmbunătățire a calității vieții rurale, realizarea unei dezvoltări teritoriale echilibrate și stimularea creșterii economice în zonele rurale, împreună cu ajutorul Atlasului demografic care va fi lansat ulterior.

Argumente

Noua viziune se bazează pe analize, activități de previziune, consultări ample și contribuții din partea comunităților. Acestea stabilesc viziunea, precum și instrumentele politice pentru a o ating, inclusiv cele mai bune practici care pot fi reproduse. Comunicarea promovează și contribuie la realizarea Agendei 2030 și a obiectivelor sale de dezvoltare durabilă.

Zonele rurale sunt actori activi în tranzițiile ecologice și digitale ale UE. Prin producția durabilă de alimente, conservarea biodiversității și lupta împotriva schimbărilor climatice, acestea joacă un rol-cheie în realizarea obiectivelor Uniunii Europene Green Deal, Farm to Fork6 și biodiversity.

În paralel, implementarea noilor tehnologii în zonele rurale va fi indispensabilă pentru a face decada digitală a Europei o realitate. Atingerea obiectivelor ambițiilor digitale ale UE pentru 2030 poate oferi, de asemenea, mai multe oportunități pentru dezvoltarea durabilă a zonelor rurale dincolo de agricultură, agricultură și silvicultură. Poate contribui la dezvoltarea de noi perspective pentru creșterea și distribuția geografică a producției și în special a serviciilor.

Diversitatea, un atu

Zonele rurale ale Europei sunt foarte diverse. Variațiile condițiilor naturale și climatice, caracteristicile geografice, evoluțiile istorice și culturale, schimbările demografice și sociale, specificitățile naționale și regionale și prosperitatea economică înseamnă că nu există două zone rurale similare.

Această diversitate necesită răspunsuri și soluții proiectate local, corespunzătoare nevoilor și posibilităților specifice fiecărui teritoriu. De asemenea, înseamnă că strategiile de dezvoltare teritorială trebuie să se adreseze zonelor rurale în funcție de caracteristicile lor individuale și în raport cu mediul lor.

În acest sens, acțiunile trebuie să se concentreze în special pe regiunile rurale îndepărtate și mai puțin dezvoltate. Modificările aduse societății, inclusiv cele mai recente cauzate de COVID-19, ar trebui transformate în oportunități pentru zonele rurale. Trebuie să evităm o recuperare asimetrică și să ne asigurăm că toate teritoriile UE au mijloacele de a reveni în mod egal de la pandemie.

Comisia Europeană, în conformitate cu angajamentul său puternic față de democrație și egalitate și având în vedere impactul schimbărilor demografice, se angajează să nu lase pe nimeni și nici un loc în urmă și să aducă UE mai aproape de cetățenii săi.

Ca urmare, Comisia Europeană are ambiția de a crea un nou impuls pentru zonele rurale, prin schimbarea modului în care sunt percepute și prin construirea de noi oportunități, cu o voce mai puternică pentru comunitățile rurale, care sunt o parte integrantă a construirii viitorului Europei. Comunitățile rurale joacă, de asemenea, un rol esențial în punerea în aplicare a celor 20 de principii ale Pilonului european al drepturilor sociale9, contribuind la o Europă socială puternică, corectă, incluzivă și plină de oportunități.

În acest context, se stabilește o viziune pe termen lung pentru zonele rurale ale UE până în 2040. Identifică domeniile de acțiune către zone și comunități rurale mai puternice, conectate, rezistente și prospere. Un Pact rural va mobiliza autoritățile publice și părțile interesate să acționeze în funcție de nevoile și aspirațiile locuitorilor din mediul rural.

Planul de acțiune rural al UE care îl însoțește va deschide calea către încurajarea coeziunii teritoriale și va crea noi oportunități de atragere a întreprinderilor inovatoare, va oferi acces la locuri de muncă de calitate, va promova competențe noi și îmbunătățite, va asigura o infrastructură și servicii mai bune și va stimula și rolul unei agriculturi durabile. ca activități economice diversificate.

Tendințe și provocări

Populația UE îmbătrânește și va începe încet să se micșoreze în următorul deceniu. Mai grav, populația din zonele rurale este deja mai în vârstă, în medie, decât populația din orașe și suburbii. Regiunile rurale au înregistrat, în medie, o reducere a populației în ultimii ani, în principal datorită schimbării naturale negative a populației, nefiind compensată de o migrație netă, pozitivă și suficientă.

Anumite state membre din est și sud se confruntă chiar cu ambele provocări, întrucât schimbările naturale ale populației și mișcările nete în regiunile lor rurale au fost negative. În plus, femeile tinere sunt mai predispuse să părăsească regiunile rurale decât bărbații tineri.

Aceste tendințe demografice, combinate cu o lipsă de conectivitate, infrastructură și provocări de productivitate și un acces redus la servicii publice, inclusiv educație și îngrijire, pot contribui la atractivitatea mai mică a zonelor rurale ca locuri de locuit și de muncă.

Timp de secole, ”rural” a însemnat ”agricol”, cu milioane de fermieri care cultivă societatea europeană. Viața în multe zone rurale, în special în părțile mai îndepărtate și periferice, rămâne legată intrinsec de agricultură: peste 40% din terenurile din zonele rurale sunt folosite pentru agricultură.

De-a lungul timpului, contribuția agriculturii, silviculturii și pescuitului la regiunile rurale a scăzut atât din punct de vedere economic, cât și ocupării forței de muncă, până la 12% din toate locurile de muncă și 4% din valoarea adăugată brută, menținând în același timp în mod crucial securitatea alimentară în UE.

În paralel, ponderea serviciilor (de exemplu, turism, recreere) a crescut și a marcat o schimbare structurală în multe economii rurale, în timp ce ponderea industriei și a sectorului construcțiilor a rămas constantă. În timp ce creșterea mai mare a permis scăderea decalajului din 2000, produsul intern brut (PIB) pe cap de locuitor în regiunile rurale a fost încă considerabil mai mic (cu 75%) decât media UE în 2018.

Din păcate, dezvoltarea economică nu a ajuns în regiunile rurale îndepărtate, care rămân la aproximativ 70% din PIB-ul pe cap de locuitor al UE. Acest context economic general evidențiază necesitatea continuării urmăririi diversificării economice a zonelor rurale, cuprinzând toate dimensiunile și sectoarele, pentru a profita la maximum de potențialul lor în ceea ce privește serviciile și producția.

Rata medie a ocupării forței de muncă în zonele rurale ale UE a crescut între 2012 și 2020 (de la 67,5% la 73,1%, adică mai mare decât în ​​orașe), în timp ce rata medie a șomajului a scăzut (de la 10,4% la 5,9%, adică mai mică decât în ​​orașe). Aceste dinamici generale favorabile maschează realități diferite, în special o situație foarte diversă în statele membre și faptul că tinerii au o rată a șomajului mai mare comparativ cu populația generală în vârstă de muncă, de asemenea, în zonele rurale.

Risc de sărăcie

Mai mult, în ceea ce privește ponderea populației care prezintă un risc de sărăcie sau excluziune socială, cifrele din 2019 sunt mai mari în zonele rurale (22,4%), comparativ cu orașele (21,3%) și orașele și suburbiile (19,2%), iar în zece state membre, procentul populației cu risc de sărăcie în zonele rurale a crescut din 2012. Există un decalaj între angajarea bărbaților și a femeilor în zonele rurale de 13 puncte procentuale (față de 10 puncte procentuale în orașe), crescând la peste 20 în anumite state membre.

Această diferență a rămas destul de stabilă la nivelul UE din 2012. În peste jumătate din statele membre, această diferență de gen este mai mare în zonele rurale decât în ​​orașe.

Ar trebui acordată atenție faptului că multe femei au contracte precare (de exemplu, lucrătoare sezoniere) sau joacă un ”rol invizibil” în societățile rurale (de exemplu, soții casnice), fapt care le poate lăsa expuse la situații vulnerabile (cum ar fi lipsa accesului la protecția socială) sau prestații de maternitate, în unele cazuri). În același timp, femeile reprezintă o forță motrice semnificativă pentru prosperitate și incluziune socială în zonele rurale, în special prin antreprenoriat.

Grad scăzut de cultură

Ponderea populației cu studii superioare în zonele rurale rămâne scăzută, în ciuda unei creșteri de la 18% în 2012, la 22% în 2019. Diferența dintre zonele rurale și orașe a crescut, de asemenea, de la 17 puncte procentuale, în 2012, la 19, în 2019 (fiind stabilă sau în creștere în majoritatea statelor membre). În ceea ce privește abilitățile de bază (citire, matematică și știință), diferența de performanță dintre zonele urbane și rurale este, de asemenea, largă în multe țări, după cum indică rezultatele PISA 2018.

În ceea ce privește abilitățile digitale de bază cel puțin, decalajul a fost de 14 procente puncte (48% pentru zonele rurale vs 62% pentru orașe) în 2019 și este stabilă din 2015. În plus, la nivelul UE rata abandonului timpuriu din educație și formare este mai mare în zonele rurale și în orașe decât în ​​orașe.

Oamenii din unele zone rurale se luptă adesea să ofere o educație de calitate din cauza izolării geografice și a dimensiunilor mici. Aceștia se confruntă cu infrastructuri insuficiente și servicii de sprijin educațional, o ofertă educațională limitată și o lipsă de profesori cu experiență. Acest lucru poate limita absorbția serviciilor și potențialul de a studia și lucra de la distanță, ceea ce influențează disponibilitatea locurilor de muncă de calitate în zonele rurale.

Accesul limitat la servicii

Viața în zonele rurale depinde în mod crucial de accesul la servicii și infrastructuri publice de calitate. Consultarea publică a identificat infrastructura, accesul la facilități și facilități, conectivitatea digitală și ocuparea forței de muncă ca fiind cele mai urgente nevoi. În special, serviciile esențiale și infrastructura conexă, cum ar fi apa, canalizarea, energia, transporturile, serviciile financiare și comunicațiile digitale, sunt cheia pentru a garanta incluziunea socială și economică.

Acestea completează și facilitează accesul la alte servicii care îndeplinesc o funcție favorabilă, cum ar fi îngrijirea copiilor, educația, îngrijirea pe termen lung, locuința, piața muncii și serviciile sociale și pot fi, de asemenea, o sursă importantă de creare de locuri de muncă. Accesul la serviciile publice și infrastructura este influențată de densitatea și proximitatea oamenilor, care diferă între zonele rurale din statele membre și între zonele rurale aproape de un oraș și zonele rurale îndepărtate.

Cu cât o zonă este mai puțin urbanizată și cu cât este mai îndepărtată, cu atât este mai mare distanța medie a drumului până la cel mai apropiat serviciu. O treime din populația din regiunile rurale locuiește într-o regiune de frontieră. În medie, aceste regiuni rurale de frontieră au performanțe rutiere și feroviare mai slabe și au acces la mai puține zboruri de pasageri decât alte regiuni rurale. Oamenii din regiunile rurale de frontieră trebuie să călătorească mai departe pentru a ajunge la o școală primară sau secundară sau la un spital în comparație cu alte regiuni rurale.

Distanțele mai mari, densitatea mai mică a populației și bazinele hidrografice mai mari îngreunează atât livrarea, cât și accesul la servicii în zonele rurale. Cu toate acestea, furnizarea de servicii de interes general în zonele rurale cu o calitate comparabilă cu cele din zonele urbane este esențială pentru menținerea standardelor de viață echitabile pentru toți cetățenii și pe toate teritoriile, inclusiv în cele mai îndepărtate zone rurale și în regiunile ultraperiferice.

Expunerea comunităților

Comunitățile rurale sunt, de asemenea, potențial expuse la costuri mai mari asociate tranziției climatice. Distanțe mai mari de călătorie până la spitale, școli și magazine, împreună cu o mai mare dependență de mașinile private datorită serviciului de transport public redus duce la costuri mai mari de călătorie20. Comerțul cu amănuntul, medicii, farmaciile, băncile, oficiile poștale, transportul în comun, facilitățile de îngrijire a copiilor și școlile sunt esențiale pentru viața rurală și pentru locuri de muncă, precum și pentru a se asigura că nimeni și niciun loc nu este lăsat în urmă.

Absența acestor servicii poate duce rapid la sentimente de îndepărtare și excluziune socială. Orașele mici pot acționa ca forțe motrice pentru atractivitatea și dezvoltarea rurală și pot oferi acces la o serie de servicii pentru zonele rurale înconjurătoare. Este important să reflectăm și să încercăm noi modalități de organizare a serviciilor publice naționale și regionale, profitând de digitalizare în acest proces.

Modelele și abordările de afaceri, cum ar fi serviciile electronice, soluțiile de servicii mobile, parteneriatele publice private, întreprinderile sociale, industriile culturale și creative, precum și cooperativele pot contribui la atingerea zonelor mai puțin populate și sunt, în general, un factor cheie pentru dezvoltarea socio-economică rurală.

Acestea depind în mod esențial de nivelul abilităților digitale și de disponibilitatea și accesibilitatea unei infrastructuri digitale adecvate și de capacitățile de implementare eficientă a tehnologiilor digitale, cum ar fi platformele de servicii digitale.

Digitalizarea zolenor rurale

Condiția esențială pentru transformarea digitală este conectivitatea la internet. În ciuda îmbunătățirilor recente în ceea ce privește conectivitatea în bandă largă de mare viteză, doar 59% din gospodăriile din regiunile rurale au acces la accesul la generația următoare (NGA) în bandă largă (> 30Mbps), comparativ cu 87% din gospodăriile din UE.

În cele din urmă, zonele rurale se confruntă cu provocări specifice legate de schimbările climatice și degradarea mediului. De exemplu, agricultura și silvicultura sunt mai vulnerabile decât activitățile economice urbane la evenimente climatice adverse mai frecvente, cum ar fi furtuni, inundații și secete. Aceste sectoare sunt printre primele care simt consecințele atunci când biodiversitatea se pierde, reprezentând o amenințare pentru perspectivele economice pe termen lung ale comunităților rurale care depind de acestea.

Oportunități în zonele rurale

Noile cerințe societale, oportunitățile economiei ecologice, posibilitățile deschise de tehnologia digitală împreună cu consecințele pandemiei COVID-19 și extinderea telelucrării au adus o atenție reînnoită asupra zonelor rurale ca locuri de bunăstare , securitate, viață ecologică și noi posibilități de reînnoire socială și economică.

Resursele naturale din zonele rurale sunt elemente cheie care definesc activitățile pe care se poate construi un viitor durabil și prosper. Când sunt bine gestionate, peisajele rurale acoperite de păduri și zone naturale ajută la reglarea fluxurilor de apă, captează carbonul și aerul poluanții din atmosferă, previn eroziunea solului și furnizează servicii ecosistemice.

Managementul durabil al agriculturii și silviculturii care cuprinde sustenabilitatea ecologică, economică și socială, ajută la protejarea muncii decente și a mijloacelor de trai, a sistemelor ecologice și a biodiversității și, de asemenea, îmbunătățește rezistența la risc și la climă.

Este esențială îmbunătățirea calității producției produse și sprijinirea fermierilor, pădurarilor și antreprenorilor rurali care facilitează tranziția către o societate și o economie mai ecologice.

Accentul sporit asupra atenuării schimbărilor climatice, inclusiv prin producția de energie regenerabilă, este o oportunitate pentru zonele rurale de a combate sărăcia energetică, cu condiția ca serviciile ecosistemice să fie evaluate în mod corespunzător și modelele de afaceri să păstreze valoare în cadrul comunităților rurale.

Green Deal

În contextul Acordului verde european (Green Deal), noua strategie de creștere a Europei, zonele rurale vor juca un rol important în transformarea UE în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Tranziția verde va necesita dezvoltarea de parteneriate în toate activitățile economice din zonele rurale, între întreprinderi din toate sectoarele, autoritățile locale, cercetători și servicii bazate pe inovare, schimb de cunoștințe și cooperare, inclusiv în cadrul proceselor de specializare inteligentă.

Bioeconomia este unul dintre cele mai mari sectoare ale Uniunii. Acesta cuprinde agricultura, silvicultura, pescuitul, acvacultura și producția de alimente, furaje, bioenergie și produse pe bază de bio.

Poate ajuta UE să accelereze progresul către o economie circulară și cu emisii reduse de carbon și va contribui la modernizarea și consolidarea sectorului său alimentar, precum și la baza industrială a zonelor rurale. Economia bio și circulară durabilă va crea noi lanțuri de valori mai diverse și procese mai ecologice și mai rentabile, protejând în același timp biodiversitatea și mediul.

În 2017, bioeconomia a generat valoare adăugată de 614 miliarde de euro și a angajat în jur de 17,5 milioane de oameni în UE. În zonele rurale, bioeconomia poate conduce la soluții inovatoare de afaceri și poate fi susținută prin inițiative precum Startup Villages și sprijin pentru IMM-uri.

Alături de aceste noi oportunități economice și de a crea locuri de muncă în zonele afectate, trebuie identificate și modalități durabile și inovatoare de a utiliza fostele mine și extractii de minerale, în special prin refacerea ecosistemelor degradate și a serviciilor pe care le oferă comunităților locale.

Un ajutor din piață

Cererea în continuă evoluție a consumatorilor de alimente mai bune, mai durabile și mai sănătoase, inclusiv produse ecologice, poate genera noi oportunități pentru fermieri și economia rurală.

Tranziția către metode de producție ecologică, dezvoltarea unor lanțuri scurte de aprovizionare, prelucrare locală și produse inovatoare, în conformitate cu strategia UE de la fermă la furculiță și cu planul de acțiune pentru dezvoltarea producției organice, pot contribui la consolidarea rolului fermierilor și la creșterea venitul lor.

Sectoare precum turismul beneficiază, de asemenea, de o ofertă mai largă de activități turistice de calitate, inclusiv activități la fermă, producția de produse locale de calitate, gestionarea adecvată a peisajelor și interacțiunile mare-pământ în zonele rurale de coastă.

”Bio-districtele”, adică. zonele geografice în care fermierii, publicul, operatorii de turism, asociațiile și autoritățile publice încheie un acord pentru gestionarea durabilă a resurselor locale pe baza principiilor și practicilor organice, sunt un concept promițător în acest sens, în special în combinație cu rețeaua Natura 2000.

Fermierii mici și medii, cei mai importanți

Prin urmare, este important să se țină seama de nevoile fermierilor mici și mijlocii, atrăgând fermieri tineri, noi și femei și prevenind abandonarea terenurilor, precum și facilitând accesul la pământ.

Aceasta ar trebui să includă și muncitorii agricoli, inclusiv muncitorii sezonieri și cei care provin din migranți. Dezvoltarea și gestionarea ofertelor turistice, utilizarea deplină a tehnologiei și a serviciilor digitale ar trebui, de asemenea, să fie sprijinite.

Conectivitatea digitală este un factor esențial pentru diversificarea activităților economice în zonele rurale. Va facilita antreprenorilor și întreprinderilor noi să își creeze și să își dezvolte afacerile, creând astfel noi oportunități economice pentru zonele rurale. Dezvoltarea ecosistemelor de inovare va permite comunităților rurale să creeze locuri de muncă de înaltă calitate în zonele rurale din toate sectoarele.

Un alt set important de oportunități pentru zonele rurale constă în calitatea vieții și implicarea comunităților locale în luarea deciziilor. Posibilitățile de participare activă la viața publică și socială, inclusiv activități artistice și culturale, pot influența, de asemenea, atractivitatea relativă a zonelor rurale.