334
Înainte de venirea iernii, în această perioadă se culeg rădăcinile de cicoare. În scopuri medicinale se foloseşte rădăcina plantei care se recoltează prin dezgropare cu cazmaua.
Se spală în curent de apă, după care se despică pe lungime şi se pune la uscat în strat subţire, într-un loc aerisit şi călduros;
Se culege urzica moartă albă. Florile se culeg prin ciupire, partea aeriană prin tăierea tulpinilor de sub ultimele frunze. Acționează decongestiv, ca emolient și expectorant, vasoconstrictor, astringent.
Este recomandată la hipertrofii de prostată. Se mai folosește la leucoree, dismenoree, tulburări nervoase la menopauză, catar intestinal, diaree, sângerări nazale, etc;
Se culeg măceșele. Acestea au un conţinut de vitamina C de 50 de ori mai mare decât citricele, motiv pentru care sporesc imunitatea organismului şi grăbesc vindecarea bolilor, în perioada de convalescenţă;
Se culege talpa gâștei. Preparatele fitoterapeutice pe bază de talpa gâștei au acţiune sedativă, calmantă, asupra sistemului nervos central şi vegetativ, eficientă în insomnie (este de 3 ori mai puternică decât valeriana), anxio-depresivă şi relaxantă a fenomenelor de somatizare în disfuncţii neuro-vegetative respiratorii (crize de astm, dispnee funcţională), cardio-vasculare (palpitaţii, tulburări de ritm, precordialgii, de cauză nervoasă), digestive (epigastralgii), tulburări de menopauză, tulburări nevrotice diverse, vasodilatatoare, hipotensivă, acţiune relaxantă a musculaturii netede a vaselor de sânge, cardiotonică, antiaritmică, creşte tonusul musculaturii uterului, acţiune cicatrizantă, antiinflamatorie, antiseptică.