Repere

218

AFIR a publicat sumele alocate pentru Submăsura 4.2-Procesarea/marketingul produselor agricole

autor

infoFERMA.ro

distribuie

AFIR informează pe pagina sa de Net că au fost stabilite sumele alocate plăților în cadrul Submăsurii 4.2-Sprijin pentru procesarea și marketingul produselor agricole.

SCOPUL investițiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este sprijinirea întreprinderilor care realizează investiții corporale și necorporale pentru procesarea și marketingul produselor agricole cuprinse în Anexa I la Tratatul de Instituire a Comunității Europene, cu excepția produselor pescărești. 

OBIECTIVELE submăsurii:

-Înființarea și/ sau modernizarea unităților de procesare și comercializare;

-Introducerea de noi tehnologii pentru dezvoltarea de noi produse și procese;

-Aplicarea măsurilor de protecția mediului inclusiv scăderea consumului de energie și a emisiilor GES;

-Promovarea investițiilor pentru producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile;

-Creşterea numărului de locuri de muncă.

BENEFICIARII:

Întreprinderile definite conform legislației naționale în vigoare;

Cooperativele, grupurile de producători constituite în baza legislației naționale în vigoare.

SPRIJINUL  NERAMBURSABIL va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și grupuri de producători/cooperative sau de 40% pentru alte întreprinderi și nu va depăși:

– 1.000.000 Euro/ proiect pentru IMM, în cazul proiectelor care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat;

– 1.500.000 Euro/ proiect pentru alte întreprinderi pentru proiectele care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat;

– 2.500.000 Euro/ proiect pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat (indiferent de tipul de solicitant), precum și pentru forme asociative (cooperative și grupuri de producători) în cazul proiectelor care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat.

Puteți vizualiza VARIANTA aplicabilă în sesiunea 2020 a Ghidului solicitantului (GS) pentru submăsura 4.2 - „Sprijin pentru investiții în prelucrarea/ comercializarea și/ sau dezvoltarea de produse agricole”, valabil pentru investiții în abatoare de capacitate mică în zona montană, precum și Anexele aferente acestui Ghid, intrând pe pagina de Net a AFIR, la www.afir.ro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2