Repere

188

AZM a organizat o întâlnire cu fermierii nemțeni în comuna Tazlău

autor

infoFERMA.ro

distribuie

În urma invitației primite de la domnul Ioan NECHITA, primar al comunei Tazlău, s-a desfășurat la sediul Căminului cultural din comuna Tazlău o întâlnire cu fermierii și crescătorii de animale, precum și gospodarii din comună.

La eveniment au fost prezenți: domnul subprefect al județului Neamț, Ionuț MERARU, șeful Oficiului prefectural, Florin Zaharia, directorul OJFIR Neamț, Petru ILISEI, reprezentanții Agenției Naționale a Zonei Montane de la CRDM Bicaz, consilier Romeo SAVU și ODM Piatra Neamț, consilier Dan SEZONOV, precum și fermieri, reprezentanți ai asociaților de crescători de animale, agricultori.

Reprezentanții CRDM Bicaz și ODM Piatra Neamț au prezentat activitatea ANZM și tematica: Măsuri de dezvoltare a zonei montane prin:

1. Informarea persoanelor juridice și fizice din zona montană a județului Neamț privind lansarea măsurilor din PNDR.

2. Asistență tehnică privind procedura de accesare a mențiunii de calitate facultative ,,Produs Montan”.

3. Promovarea celor mai accesibile forme pentru furnizarea serviciilor turistice amenajate în cadrul gospodăriei (camere de închiriat în scop turistic și Puncte Gastronomice Locale);

4. Cursuri gratuite pentru măsurile M10 Agromediu și climă și M11 Agricultură ecologică;

În urma expunerii temelor supuse dezbaterii, au rezultat o serie de probleme cu care se confruntă fermierii, țăranii și crescătorii de animale:

- există o putere limitată de cofinanțare a activităților agricole în zonă, problema principală fiind lipsa puterii financiare și îmbătrânirea populației;

- singura activitate fezabilă în zona montană a comunei Tazlău este creșterea animalelor: vaci pentru carne și lapte, oieritul (rasele țurcană și țigaie), prin stâna tradițională, efectivul de bovine fiind în scădere.

Este oportună și necesară finanțarea efectivelor de animale din rasele tradiționale, în vederea păstrării efectivelor de rase în pericol de abandon.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2