Repere

190

Încep cadastrarea și deschiderea Cărților funciare pe unele porțiuni ale Deltei Dunării

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Încep cadastrarea și deschiderea Cărților funciare pe unele porțiuni ale Deltei Dunării

Cel mai mare contract de finanțare încheiat de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) cu o instituție publică a fost semnat astăzi, 11 iunie, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la sediul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), se arată într-un comunicat al instituției.

Este vorba despre un contract încheiat cu Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD), care prevede deschiderea cărților funciare pentru o suprafață de peste 173.000 de hectare din 116 sectoare cadastrale din 11 unități administrativ-teritoriale din județul Tulcea (C.A. Rosetti, Ceatalchioi, Chilia Veche, Crișan, Grindu, Isaccea, Murighiol, Pardina, Sf. Gheorghe, Sulina și Valea Nucarilor).

”ANCPI oferă, astăzi, garanția că există bani pentru finanțarea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor care aparțin Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării. Mai mult decât atât, ne angajăm să oferim partenerilor noștri expertiza necesară pentru realizarea cadastrului general în Delta Dunării”, a precizat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI.

La rândul său, Andrei Baciu, subsecretar de stat în MLPDA, a subliniat că ministerul se va implica activ în derularea acestui proces, astfel încât obiectivul să fie atins: ”Scopul nostru este să reuşim să cadastrăm Delta Dunării. Este un proiect pe care ni l-am asumat și pe care trebuie să-l ducem la bun sfârșit, în termenii stabiliți.”

Proiectul este inclus în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF), are o valoare totală de aproape 28 de milioane de lei, iar lucrările de înregistrare sistematică vor avea un preț mediu pe hectar de aproximativ 159 de lei cu TVA.

”Când vom întocmi cadastrul, vom avea un instrument complet de administrare a suprafeței Deltei Dunării și le mulțumesc partenerilor de la MLPDA și ANCPI pentru implicare în materializarea acestui proiect!”, a menționat Ion Munteanu, guvernatorul ARBDD.

Contractul prevede sumele care vor fi plătite anual pentru lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților. Astfel, în anul 2020, ANCPI va deconta 5.731.488,04 lei, în 2021 – 13.525.786,09 lei, în 2022 – 3.338.371,78 de lei, iar în 2023 – 4.990.504,75 de lei.

La evenimentul de astăzi a participat și Iulian Octavian Stana, secretar de stat în Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care a declarat: ”Este important ca toate ariile protejate să fie bine administrate și să conservăm biodiversitatea, iar cadastrarea Deltei Dunării ne va ajuta foarte mult să îndeplinim acest obiectiv!”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2