Castraveții reprezintă una dintre cele mai importante culturi de seră. În Europa de Sud-Est, suprafața este de aproape 2.000 de hectare și este a doua legumă cultivată în sere, după tomate. Cele mai multe soiuri sunt cultivatoare hibride feminine, dar cultivatoarele monoice sunt încă utilizate în unele țări din Europa de Sud-Est.

Cultivarea castraveților se caracterizează prin tehnologii menite să crească producția intensivă. Practicile culturale își propun să ofere un mediu de rădăcină adecvat, o creștere echilibrată a rădăcinii și frunzelor, dezvoltarea echilibrată și o rată de recoltare bună a fructelor de înaltă calitate.

Cele mai importante practici de creștere vizează controlul, fertilizarea și antrenamentul microclimatelor. Castravetele este foarte sensibil, atât la stresul abiotic, cât și la cel biotic, și pot apărea probleme grave în cazul gestionării necorespunzătoare a culturilor. Managementul integrat al dăunătorilor oferă diverse abordări pentru micii proprietari.

Castravetele este o plantă subtropicală tipică și crește cel mai bine în condiții de temperatură ridicată, umiditate, intensitate a luminii și disponibilitatea de nutrienți, fiind foarte sensibil la condițiile de mediu nefavorabile. Pentru a elabora o serie de recomandări adresxate fermierilor, DigiAgri a elaborat lucrarea cu titlul ”The effect of different growing media on cucumber seedling production, fruit yield and quality under greenhouse conditions”, din care vă prezentăm următoarele extrase. Așadar, iată principalele elemente de impact.

Temperatura aerului

Temperatura aerului influențează creșterea vegetativă, inițierea florilor, creșterea fructelor și calitatea fructelor. Rata de creștere a castraveților depinde de temperatura medie, timp de 24 de ore: cu cât temperatura medie este mai mare (≤ 25 C), cu atât creșterea este mai rapidă. Temperatura optimă a aerului depinde de perioada de creștere. La germinare, temperatura optimă este de 25-35 C și, cu o umiditate bună, durează 2-3 zile pentru a germina semințele. În schimb, la 12 C, semințele au nevoie de 12-20 de zile, pentru a germina, și există multe pierderi. Creșterea inflorescenței nu are loc la temperaturi ale aerului <13-15 C, în timp ce temperatura maximă pentru creșterea vegetativă este de aproximativ 38–40 C.

În prima săptămână după plantare, temperatura aerului ideal este de 22-24 C; după aceea, temperaturile trebuie menținute la 20–22 C, până la începutul recoltării. În timpul vremii calde, la sfârșitul primăverii, în toamna timpurie și la recoltă, se recomandă scăderea setărilor temperaturii aerului cu ≤ 2 C, pentru a încuraja creșterea vegetativă, în special noaptea. La temperaturi mai ridicate ale aerului, fructele cresc rapid și concurează pentru asimilarea nutrienților. Poate începe o pauză mai lungă de recoltare, în special după recoltarea castraveților din tulpina principală. Acest lucru poate anula avantajul unui început timpuriu de recoltare; în plus, plantele îmbătrânesc mai devreme. Pentru o calitate bună a fructelor, temperaturile trebuie să fie de 22–24 C; la temperaturi de <18 C, fructele tind să fie mai puțin dezvoltate.

O diferență de temperatură zi/noapte este recomandată doar pentru cultivarea în timpul iernii și primăvara devreme. Performanța creșterii depinde de temperatura medie de 24 de ore, în zilele lungi și în nopțile scurte de primăvară/vară. Scăderea temperaturilor nocturne în această perioadă nu prezintă niciun avantaj fiziologic pentru plantă, însă s-ar putea face, totuși, pentru a economisi energie.

Temperatura solului

Temperatura solului este importantă, în special la germinare și în stadiul plantelor tinere. Dacă temperatura solului rămâne la <14-16 C, pentru o lungă perioadă de timp, plantele se ofilesc și apoi mor. Din acest motiv, se spune că un castravete are nevoie de un ”picior cald”.

Încălzirea solului permite castraveților să suporte mai bine temperatura scăzută a aerului, dar, din păcate, această practică nu este adoptată în țările SEE. Temperaturile scăzute ale solului stimulează bolile transmise de sol și reduc capacitatea de absorbție a apei și a substanțelor nutritive ale rădăcinilor, în special absorbția de fosfor. Este necesară o temperatură minimă de rădăcină de 19 C, dar este de preferat să fie de 22–23 C.

Temperatura apei

Temperatura apei la irigare trebuie, de asemenea, controlată și reglată, pentru a evita apariția simptomelor de șoc rece. Leziunile de căldură vor apărea sub transpirație ridicată și după o alimentare inadecvată de apă după 1-2 ore (Krug și colab., 2012).

Intensitatea luminii

Controlul temperaturii trebuie luat în considerare în contextul intensității luminii. Radiația afectează suprafața totală a frunzelor plantelor, producția de carbohidrați și, în consecință, productivitatea. În timpul iernii, aportul de carbohidrați este redus, iar productivitatea este și ea redusă, rezultând numeroase fructe-rebut. Lumina are, de asemenea, o influență directă asupra calității fructelor. De exemplu, fructele cultivate în condiții de lumină scăzută au mai puțin materie uscată, sunt în general verzi la recoltare și se îngălbenesc ușor pe raft. Fructele tinere sunt de obicei mai sensibile la intensitatea scăzută a luminii, decât fructele mai mature, provenite de la aceeași plantă.

Umiditatea

Umiditatea ridicată era recomandată în general pentru castravetele de seră. Cu toate acestea, umiditatea ridicată este adecvată numai dacă alimentarea cu apă este controlată permanent, deoarece este importantă menținerea umidității continue, însă în cantități alternative. Umiditatea relativ crescută crește riscul de condensare a apei și dezvoltarea bolilor plantelor, în timp ce rata scăzută de transpirație duce la absorbția inadecvată a nutrienților (Krug și colab., 2012).

Hibridul Beit Alfa are o bună toleranță împotriva mucegaiului. O combinație de umiditate ridicată în timpul zilei, și scăzută în timpul nopții, este recomandată pentru o producție și calitate optimă a fructelor de castraveți.

Îmbogățirea cu CO2

Ar trebui evitată o scădere a CO2 sub concentrația din aerul exterior. Concentrația recomandată este de 600-800 μmol mol-1, pentru a crește randamentul castraveților, deși în literatura de specialitate se găsesc concentrații mai mari. Concentrația de CO2 aplicată nu depinde de condiții, ci de costul suportat.

Dacă nu există surse industriale de CO2 în apropiere, descompunerea gunoiului de grajd sau a altor produse organice, cum ar fi baloturile de paie, este o metodă eficientă. Într-adevăr, tehnica tradițională a balotului de paie a fost adoptată de mult în cultivarea castraveților și este una dintre cele mai vechi și mai simple metode de îmbogățire a CO2, în sere.

Cerințele solului

Castravetele necesită un sol fertil, adânc, bine drenat, stabil din punct de vedere structural, cu un volum mare de pori. Porozitatea înaltă și stabilitatea sunt importante pentru a face față alimentării frecvente cu apă, precum și a stresului datorat practicilor agricole și recoltării. Acest lucru poate fi obținut prin încorporarea unor cantități mari de materie organică și prin adoptarea de măsuri adecvate de cultivare. Solurile reci și compacte, cu un nivel ridicat de ape subterane, nu sunt potrivite pentru castraveți. Solurile nisipoase cu un pH de 5,5-6,5 sunt mai potrivite.

Alegerea soiului

Soiurile tradiționale de castraveți au flori de sex masculin și feminin și necesită polenizarea, pentru a produce fructe sănătoase cu semințe și spine albe. Când castraveții nu polenizează în mod corespunzător, fructele sunt necorespunzătoare și slab dezvoltate, în special la sfârșitul înfloririi (Vandre, 2013). Cele mai populare tipuri de castraveți cultivați în prezent în sere, sunt hibridele lungi, fără semințe, deseori denumite castraveți ”europeni” sau ”olandezi”.

Aceste soiuri produc numai flori feminine. Fructele sunt partenocarpice și nu este nevoie de polenizare. Fructul are coaja subțire, comestibilă, netedă, verde, uneori având slabe striații longitudinale. Acestea includ popularele culturi parthenocarpice Beit Alpha, care sunt adaptate pentru sere.

Pregătirea solului

Aproximativ 80% din rădăcinile de castraveți se dezvoltă și se răspândesc în stratul superior al pământului de 20 cm, având o toleranță slabă la temperaturi scăzute, secetă și inundații. Solul pentru plantarea castraveților necesită o pregătire atentă și, la fel ca în cazul altor culturi de legume, nu ar trebui să fie prea fin, pentru a permite o aerare adecvată. În cultivarea castraveților de seră, solul poate fi plat sau în paturi stratificate. Paturile sunt esențiale pentru plantarea timpurie și atunci când masa freatică este puțin adâncă. Lățimea patului trebuie să fie de 60–100 cm, în funcție de distanța dintre rânduri, și adâncimea de 25-30 cm. Solul superior ar trebui să fie mai fin decât stratul de sol de mai jos. Paturile crescute sunt adesea acoperite cu folie de plastic sau alte materiale.

Aplicarea filmelor din plastic, înainte de plantare, aduce multe avantaje: controlul buruienilor, creșterea temperaturii solului, reducerea consumului de apă și creșterea randamentului timpuriu profitabil. Prin urmare, este important să poziționați cât mai devreme foliile din plastic. Pelicule de plastic trebuie așezate pe solul umed și se recomandă o irigare preliminară, dacă nivelul de umiditate nu este adecvat. Momentul ideal pentru a pune plasticul este amiaza, astfel încât să poată fi întins strâns (Egel, 2015).

Cultivarea în medii de creștere

Castravetele poate fi cultivat și în medii de creștere. De exemplu, cultivarea în mușchiul de stâncă este frecventă la nivel mondial, dar în unele țări din SEE, sunt adoptate frecvent medii locale în creștere (de exemplu, perlitul și piatra ponce). Se folosesc plăci sau saci cu lățimea de 15 sau 30 cm.

În ceea ce privește alte legume, soluția de nutrienți este furnizată, fie pe bază de conductivitate electrică reală (CE) și valoarea dorită a pH-ului, fie pe ratele medii de absorbție. Cu un bun control al irigării, sunt suficienți cinci litri de substrat pe plantă. Deoarece castravetele este sensibil la salinitate, o CE de aproximativ 2 dS m-1 trebuie menținută în timpul creșterii timpurii a plantelor și, ulterior, ajustată la 2,5 dS m-1, pe măsură ce mărimea plantelor crește (Savvas și colab., 2013).

Castravetele este foarte sensibil la salinitate ridicată (Robinson și Decker-Walters, 2007). Plantele cultivate în condiții saline sunt supuse unor probleme serioase, ceea ce duce la un randament nesatisfăcător. Salinitatea ridicată determină creșterea retardată a plantelor, internoduri scurte și suprafață redusă a frunzelor. Frunzele sunt adesea de culoare verde închis. În condiții extreme, țesuturile necrotice pot fi prezente în frunzele mai vechi. Salinitatea se poate datora unui nivel ridicat de săruri în apele subterane, apei de irigație, solului sau mediului de creștere ori aplicării excesive a îngrășămintelor.

Semănarea

Cultivarea castraveților de seră începe, de obicei, de la răsădire. Totuși, însămânțarea directă în paturi poate fi uneori adoptată, pentru plantațiile de sfârșit de vară sau de început al toamnei, când temperaturile sunt suficient de ridicate pentru semănat, iar momentul începerii recoltării are o mai puțină consecință. Răsadurile de castraveți pot fi cultivate pe portaltoi proprii sau altoiți. Stabilirea cu succes a castraveților din răsaduri necesită o grijă și o atenție specială. Sistemul de rădăcini de răsaduri foarte tinere este ușor deteriorat și este lent, pentru a relua creșterea la temperatura scăzută a solului.

Pe de altă parte, răsadurile supraaglomerate dezvoltă straturi groase de robinet,  deasupra rădăcinilor, ceea ce duce la o stabilizare slabă a patului. Semințele trebuie așezate adânc în pământ și irigate imediat, cu suficientă apă, pentru a garanta stabilizarea rapidă a patului. Este obligatorie menținerea temperaturilor optime și evitarea fluctuațiilor majore între temperaturile de zi și de noapte, în zilele imediat după răsădire. În rest, mult succes!