Repere

223

Noua strategie UE privind sănătatea solului agricol

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Comisia Europeană a prezentat o nouă Strategie a UE privind solul, o inițiativă importantă în cadrul Pactului verde european și al Strategiei UE în domeniul biodiversității pentru 2030 care vizează combaterea crizei climatice și a celei legate de biodiversitate.

Solurile sănătoase constituie baza a 95 % din alimentele pe care le consumăm, găzduiesc peste 25 % din biodiversitatea din întreaga lume și reprezintă cel mai mare rezervor de carbon terestru de pe planetă. În prezent, 70 % din solurile din UE nu se află într-o stare bună.

Strategia stabilește un cadru care prevede măsuri concrete pentru protecția, refacerea și utilizarea durabilă a solurilor și propune un set de măsuri voluntare și de măsuri obligatorii din punct de vedere juridic.

Această strategie vizează sporirea cantității de carbon din sol în terenurile agricole, combaterea deșertificării, refacerea terenurilor și a solurilor degradate, precum și asigurarea faptului că, până în 2050, toate ecosistemele solului vor fi sănătoase.

În strategie se afirmă că este necesar ca în UE solul să beneficieze de același nivel de protecție ca cel prevăzut pentru apă, mediul marin și aer.

În acest scop se va elabora o nouă propunere de act legislativ privind sănătatea solului, care va fi prezentată până în 2023, în urma unei evaluări a impactului și a unei ample consultări a părților interesate și a statelor membre.

Strategia mobilizează, de asemenea, implicarea societală și resursele financiare necesare, sprijină schimbul de cunoștințe și promovează practicile durabile de gestionare și monitorizare a solului, sprijinind ambiția UE privind o acțiune mondială în domeniul solului.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2