Repere

159

Turtoi MADR: Asteptam decizia UE pe noul Program Operational pentru Pescuit

autor

infoFERMA.ro

distribuie

Romania asteapta comentariile oficiale din partea Comisiei Europene CE pe noul Program Operational pentru Pescuit si Afaceri Maritime POP-AM pentru finalizarea negocierilor si lansarea lui in vara acestui an, a declarat, pentru Agerpres, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale MADR George Turtoi. POP-AM 2014-2020 a fost transmis oficial la Comisia Europeana in 20 aprilie si acum asteptam comentariile oficiale ca sa putem negocia cat mai repede si sa putem sa il lansam in vara. Vom avea doua modificari esentiale pe viitorul program pentru pescuit, iar primul se refera la verificarea proiectelor, care se va realiza in house, nu va mai fi externalizata. In acest sens s-a aprobat suplimentarea cu 30 de posturi la Autoritatea de Management pentru POP AM-POP. Vrem sa cream structura de evaluare si sa angajam evaluatori. In al doilea rand, vom replica toate fluxurile si procedurile de lucru de la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale AFIR la AM-POP pentru ca este normal sa copiezi un lucru bun pe care il ai in sistem si care functioneaza, a spus Turtoi. Prin noul POP-AM 2014 2020, Romania dispune de fonduri europene in valoare de 168,4 milioane de euro, in timp ce actuala perioada de programare a avut un buget de 261,5 milioane de euro. In principiu, noul program este structurat tot pe cinci axe, ca si cel actual, iar acvacultura va ramane una dintre masurile importante, cu 50% din fondurile alocate intregului program, iar celelalte fonduri vor fi orientate catre reamenajarea porturilor de pescuit sau dezvoltarea comunitatilor locale. Unul dintre obiectivele viitorului program de pescuit vizeaza cresterea consumului de peste indigen, pentru ca in prezent suntem in situatia in care peste 80% din pestele consumat de romani este importat. Potrivit datelor MADR, romanii consuma intre 4 si 4,5 kilograme de peste pe an, adica de cinci ori mai putin decat media inregistrata in tarile Uniunii Europene, iar importurile de peste reprezinta peste 80% din consum.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2