172
Față de situația creeată în urma evoluției Covid-19 în România, a Stării de Urgență și a modului în care se face comerțul cu legume și fructe în piețele din România, Blocul Național Sindical a adresat o Scrisoare deschisă către Guvernul României, în care se cer măsuri urgente pentru protejarea agriculturii, a muncitorilor agricoli și a eliminării disfuncționalităților. Iată textul integral al acestui document:
“Către Guvernul României, Domnului Ludovic ORBAN, Prim-Ministru,
Spre știință, Domnului Nechita-Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Doamnei Victoria Violeta Alexandru, Ministrul Muncii și Protecției Sociale,
Stimate Domnule Prim-Ministru,
Blocul Național Sindical, confederație sindicală reprezentativă la nivel național are în componență organizații sindicale din aproape toate sectoarele de activitate, între acestea sunt și sectoare care sunt lovite în mod direct de criza generată de pandemia de COVID, mai mult acestea sunt sectoare vitale pentru asigurarea produselor și serviciilor de bază pentru populație, așa cum este cazul Agriculturii.
Așa cum am solicitat și în cadrul ședinței CNTDS din luna martie, din punctul nostru de vedere, măsurile adresate în întregime mediului economic ar trebui să fie urmate imediat de măsuri specifice pentru sectoarele implicate direct în combaterea pandemiei, precum și pentru sectoarele a căror funcționare în parametrii normali este esențială în această perioadă.
În contextul măsurilor impuse privind circulația, dar și a faptului că în anumite zone s-au închis piețele agro-alimentare și piețele en-gros, iar cele care sunt încă deschise nu au capacitatea de a asigura fluxurile de vânzări ca într-o perioadă normală, micii producători nu-și mai pot desface produsele și înregistrează pierderi considerabile, atât de producție cât și financiare.
Pierderile de producție survin în special ca urmare a faptului că nu mai pot accesa clasicele canale pentru a-și comercializa toată producția obținută, totodată vremea capricioasă din această perioadă amplifică efectele negative resimțite de producătorii agricoli. 157/09.04.2020.
Pentru a-și putea asigura traiul de subzistență o parte din producători deținători de PFAuri, II-uri, IF-uri, au ales și aleg în continuare ”șomajul tehnic”, însă este vital ca sectorul agricol să continue să funcționeze pentru a limita efectele pandemiei asupra economiei.
În consecință, din punctul nostru de vedere ar trebui luate măsuri de urgență pentru a sprijini producătorii agricoli dar și crescătorii de animale pentru a continua să funcționeze la parametrii normali, în special având în vedere fracturarea lanțurilor de aprovizionare pentru produsele din import. Se impune ca în regim de urgență la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să se constituie un grup de lucru format din: reprezentanți ai ministerului, ai producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, ai sectorului comercial, ai mediului de afaceri din industria alimentară, dar și ai reprezentanților lucrătorilor din aceste domenii.
Obiectivul acestui grup de lucru ar fi acela de a definitiva un pachet de măsuri concrete care să sprijine producătorii agricoli, crescătorii de animale dar și industria alimentară, pentru a continua să producă și în special pentru a-și putea desface produsele la prețuri rezonabile, pentru producători dar și pentru populație.
De asemenea Grupul de lucru astfel constituit ar putea fi implicat în monitorizarea și evaluarea condițiilor de furnizare a mărfurilor în sectoarele agroalimentare și de vânzare cu amănuntul, în contextul pandemiei de COVID-19, contribuind astfel pozitiv la găsirea celor mai corecte soluții la provocările identificate în mod direct, atât în scop preventiv, cât și corectiv. Se vizează astfel menținerea sau restabilirea condițiilor normale de aprovizionare.
De asemenea, grupul de lucru ar trebui să aibă ca sarcină monitorizarea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, pentru a asigura o monitorizare eficientă a evoluției situației economice a companiilor din sector. Având în vedere dificultatea acestei perioade ar trebui ca pachetul de măsuri să vizeze un mix de intervenții, cum ar fi:
1. Măsuri de natură fiscală: Producătorii agricoli au nevoie de sprijin, inclusiv sub forma scutirii sau amânării de la plata impozitelor și taxelor, o astfel de intervenție putând fi astfel utilizată și pentru limitarea economiei subterane din domeniul agriculturii, al creșterii animalelor, precum și cel al industriei alimentare.
2. Măsuri de sprijin financiar, respectiv:
a. Asigurarea accesului la credite cu garanții de stat și dobândă 0 pentru asigurarea capitalului de lucru sau pentru continuarea proiectelor de investiții sau inițierea unor noi investiții.
b. Amânarea la plată a unor credite deja contractate.
c. Acordarea de ajutoare de stat pentru sectorul agricol și cel al industriei alimentare, inclusiv pentru crearea unor lanțuri scurte de distribuție a produselor. Comisia Europeană a majorat plafoanele pentru ajutoare de stat destinate agriculturii și industriei alimentare și totodată a simplificat procedura de acordare a acestora, tocmai de aceea considerăm important ca acest instrument să fie utilizat pentru sprijinirea domeniului agricol și al industriei alimentare, în special în cazul fermelor mici și a fermelor de familie.
d. Acordarea unor măsuri de sprijin sub forma unor vouchere adresate producătorilor agricoli, în special producătorilor mici (fermele de familie) din sectorul legumicol, pomicol și de creștere a animalelor. e. Asigurarea de sprijin financiar pentru promovarea și eficientizarea canalelor de marketing pentru produsele locale, inclusiv prin măsuri de subvenționare parțială a costurilor de distribuție pentru susținerea producătorilor agricoli, astfe încât să poată avea acces la piețele locale sau la punctele de livrare.
3. Măsuri de sprijin pentru asigurarea lanțurilor de comercializare a produselor:
a. Identificarea unor pârghii de colectare și distribuire doar a produselor românești și chiar limitarea importurilor de legume, fructe etc din spațiul intracomunitar și din afara acestuia;
b. Instituirea unui mecanism de monitorizare și eventual control asupra prețurilor de comercializare, în special în cazul legumelor și fructelor. În acest moment în piețe și magazine prețurile au ajuns la un nivel greu de controlat, deși producătorii agricoli vând la prețuri foarte mici. Practic sunt încurajați ”samsarii” de produse care găsesc tot felul de subterfugii pentru a achiziționa produse agricole la prețuri derizorii și de a le comercializa la prețuri triple sau mai mari.
c. Inițierea unor campanii de promovare a produselor românești, contribuind astfel la crearea și eficientizarea canalelor de marketing pentru produsele locale.
d. Încurajarea și promovarea comerțului on-line prin intermediul căreia comercianții, firmele de catering, hoteluri să poată comanda legume și fructe direct de la producători - măsură care are ca scop asigurarea vânzării legumelor și fructelor proaspete, monitorizarea prețurilor de vânzare de către producători, dar și de comercializare de către comercianți.
e. Identificarea prin intermediul Direcțiilor Agricole și Primăriilor, precum și prin implicare grupului de lucru sugerat a fi creat, atât a produselor ce lipsesc de pe piață, dar în special a produselor și cantităților de produse (legume, fructe, animale, etc) disponibile pentru comercializare la producători.
f. Identificarea prin intermediul Direcțiilor Agricole și Primăriilor a asociațiilor de producători, a cooperativelor, societăților comerciale, etc care să preia și să distribuie produsele vegetale obținute în fermă, entități ce urmează a fi acreditate de către Ministerul Agriculturii pentru comercializarea legumelor și fructelor, eliminând astfel intermediarii (samsarilor) din comerțul cu legumefructe și animale ce încearcă să speculeze în această perioadă.
g. Dinamizarea piețelor de desfacere a produselor prin extinderea sferei entităților implicate în adaptarea și dotarea piețelor de desfacere pentru produsele agricole, respectând totodată măsurile de siguranță impuse de pandemie.
4. Măsuri în domeniul ocupării forței de muncă pentru sectorul agricol și cel al industriei alimentare. Este un paradox faptul că producătorii agricoli, crescătorii de animale din România se plâng de lipsa forței de muncă în mediul rural, în timp ce autoritățile din România asigură culoare speciale de circulație pentru ca muncitorii sezonieri români pentru țări precum Germania, Spania sau Italia.
În acest context este nevoie de modificarea Legii 52/2011 privind exercitarea unor activități cu caracter ocazional desfășurate de zilieri. În acest moment zilierii nu beneficiază de nici un fel de protecție socială, nici măcar asigurare de sănătate. În plus, aceștia sunt excluși din categoria potențialilor beneficiari de șomaj tehnic.
Considerăm că ar trebui de urgență regândit statutul forței de muncă folosită predominant în agricultură, indiferent că vorbim de zilieri, de persoane ocupate pe cont propriu în agricultură sau de lucrători familiali neremunerați implicați în agricultura de subzistență.
Ar trebui identificate măsuri specifice adresate acestora, atât sub aspectul accesului la sistemul de protecție socială, cât și sub aspectul unei surse minime de venit. Este important ca România să-și păstreze forța de muncă, în special cea întoarsă în țară în această perioadă.
În ultimii ani au fost făcute eforturi financiare semnificative pentru a determina întoarcerea românilor plecați în afara țării, este momentul să valorificăm întoarcerea lor în special în acest context. În speranța că veți da curs solicitării noastre de a constitui un grup de lucru care să detalieze și să definitiveze măcar parțial propunerile de mai sus, vă mulțumim Domnule Prim Ministru pentru disponibilitatea la dialog și vă asigurăm astfel de întreaga noastră considerație.
Cu stimă, Dumitru Costin Președinte”