Chiar și astăzi, când informația e la îndemâna oricui, mai sunt destui care cred că formele asociative ale țăranilor au fost inventate de bolșevici, fiind aduse în spațiul carpato-danubiano-pontic, de comuniști. Greșit!

Nu vom face la rându-ne vreo greșeală, mai precis, aceea de a ne întoarce în timp tocmai la începuturile umanității, când nu degeaba vremurile de atunci s-au numit ”comuna” primitivă, pentru că riscăm să-l urmăm pe Lenin și să devenim cum nu vrem. Dar, dacă privim mai atent, vom vedea că, în Europa, forme asociative ale țăranilor funcționau bine-mersi încă de la începutul secolului XX, și că, imediat după primul Război Mondial, fascismul lui Mussolini a preluat câteva principii și a impus conceptul de cooperație.

Ideea a fost preluată imediat de mai toate țările normale, adică, occidentale, iar cooperativele s-au extins și asupra meșteșugarilor, într-o îmbinare de reguli de breaslă și cooperație. Și, ca dovadă, iată că una dintre cele mai prestigioase mărci din moda italiană, DeFonseca, aparține chiar cooperației meșteșugărești de acolo.

Însă, dacă ne păstrăm în Europa, vom vedea că prima cooperativă s-a înființat în anul 1867, în Anglia, și a aparținut cultivatorilor de agrișe. Dar, dacă mergem și mai mult în timp, ajungem chiar aici, în Țara Românească! Vom vedea că înainte de Revoluția de la 1848, grupuri de tineri intelectuali preluaseră câteva principii de organizare ale kibutz-urilor și urmăreau să înființeze un fel de cooperative, denumite falansteruri. Din păcate, nu au reușit. Marea boierime a pus ca toți promotorii acestei idei să fie uciși și chiar așa s-a întâmplat, cu majoritatea dintre ei.

Dar, până la urmă, ce are coana Pandemia, cu formele asociative ale țăranilor români? Păi, are! Pentru că, tot cărțile de istorie ne învață că, secole la rând, înaintea vremurilor moderne, oamenii s-au asociat după marile epidemii de ciumă, de holeră și de mai știu eu ce, atunci când populațiile țărilor, provinciilor, orașelor, se diminuaseră într-atât, încăt nu mai avea cine să lucreze pământurile.

Tot cartea de istorie ne spune că, răspuns la vicisitudini, țăranii se asociau benevol, chiar și pentru o perioadă scurtă dar bine determinată, pentru a putea face față dificultăților și pentru a depăși problemele.

Ei bine, pe acest fond sănătos din punct de vedere social și neinfectat de propaganda marxist-leninistă, ideea de cooperație de la începutul secolului XX a prins imediat, în mod natural. Iar, acum, fie că vorbim despre uriașele cooperative agricole din Statele Unite sau Canada, înființate încă de la jumătatea secolului XIX, fie că vorbim despre cooperativele din Europa, inclusiv cele puternic industrializate (Arla, FrieslandCampina, Danish Crown etc), ne referim implicit la o categorie de fermieri extraordinar de puternici și foarte bine apărați în relațiile economice.

Așadar, care este învațătura coanei Pandemia către renegatul Fermier român? Să se asocieze urgent! Dacă va fi ca perfida madamă să-și ridice iar poalele-n cap și să ne mai ardă câteva palme, întorcându-ne la Școala de Corecție a Situației de Urgență, ori dacă rubedenii de-ale ei or da năvală și ele pe-aici, țărănimea României, mai precis, aia care se ocupă cu legumele și fructele, nu se va mai plânge că îi rămâne loboda nevândută, la margine de șanț, ori i se zbărcesc coacăzele în boschet.

Asociați, vor avea putere să negocieze cu achizitorii sau cu retailul, ori își vor înființa chiar ei propriile rețele de magazine, vor avea bani să își cumpere mult mai multe utilaje, vor avea fonduri să își construiască depozite, vor accesa mult mai ușor și în condiții mult mai avantajoase fondurile europene, vor putea face față mult mai ușor, peste numai doi-trei ani, condiționalităților de mediu și câte și mai câte. Dar, o vrea renegatul fiu, Fermierul român, să bage la cap ce-l învață coana Pandemia sau nu!?

(Despre ăia cu grăul, soia, porumbul, rapița ori ce-o mai fi, nu scriem aici, că ei își au ”cooperativa” lor cu traderi, deci...)