• UE a alocat 430 de milioane de euro, în principal pentru cercetarea în domeniu, însă introducerea în utilizare a biocombustibililor avansați este mai lentă decât se preconiza.
• Politica UE privind biocombustibilii duce lipsă de o viziune pe termen lung.
• Biocombustibilii nu sunt deocamdată competitivi și nici întotdeauna ecologici, iar producția este limitată din cauza problemelor legate de disponibilitatea biomasei.

Direcția în care se îndreaptă biocombustibilii este neclară și există dificultăți la fiecare pas, avertizează Curtea de Conturi Europeană într-un raport publicat astăzi. Lipsa unei viziuni pe termen lung a afectat siguranța investițiilor, iar problemele legate de durabilitate, concurența pentru biomasă și costurile ridicate acționează drept constrângeri în introducerea în utilizare a biocombustibililor.

Biocombustibilii sunt considerați o alternativă la combustibilii fosili, obiectivul utilizării lor fiind de a contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul transporturilor și de a îmbunătăți securitatea aprovizionării UE.

În perioada 2014-2020, UE a alocat circa 430 de milioane de euro pentru proiecte de cercetare și pentru promovarea biocombustibililor. Totuși, trecerea de la cercetarea inițială de laborator la faza de producție durează cel puțin un deceniu. În plus, politica, legislația și prioritățile UE privind biocombustibilii s-au schimbat adesea, ceea ce a făcut ca sectorul să devină mai puțin atractiv și a avut un impact asupra deciziilor investitorilor.

„Biocombustibilii sunt meniți să contribuie la atingerea obiectivelor de neutralitate climatică ale UE și să consolideze suveranitatea energetică a acesteia. Or, cu actuala sa politică în domeniul biocombustibililor, UE nu se îndreaptă într-o direcție clară și riscă să nu ajungă la destinație”, a declarat domnul Nikolaos Milionis, membrul Curții responsabil de acest audit.

Lipsa unei direcții clare este o problemă pe care auditorii o semnalează în mod deosebit. Să luăm, de exemplu, sectorul aviației.

Dat fiind că acest sector este dificil de electrificat, biocombustibilii avansați ar putea fi o opțiune bună în vederea decarbonizării. Noua legislație ReFuelEU în domeniul aviației adoptată în 2023 a stabilit pentru 2030 un nivel-țintă de 6 % pentru combustibilii de aviație durabili – inclusiv biocombustibili, ceea ce înseamnă aproximativ 2,76 milioane de tone echivalent petrol.

Or, în prezent, capacitatea de producție potențială a UE abia atinge o zecime din această cantitate. De asemenea, spre deosebire de Statele Unite, tot nu există o foaie de parcurs la nivelul UE care să arate cum să se accelereze producția.

Viitorul biocombustibililor în transportul rutier este de asemenea extrem de neclar. Miza puternică pe mașinile electrice, combinată cu planul de a înceta vânzarea de mașini noi alimentate cu benzină și motorină până în 2035, ar putea însemna că biocombustibilii nu vor cunoaște o utilizare la scară largă în viitor în transportul rutier în UE.

Auditorii atrag atenția și asupra a trei probleme majore cu care biocombustibilii se confruntă în mod concret: durabilitatea, disponibilitatea biomasei și costurile.

Beneficiile pentru mediu ale biocombustibililor sunt adesea supraestimate. De exemplu, biocombustibilii obținuți din materii prime care necesită terenuri pentru culturi (și deci pot implica defrișări) riscă să afecteze negativ biodiversitatea, solul și apa. Acest lucru ridică, în mod inevitabil, întrebări etice cu privire la prioritatea relativă a alimentelor și a combustibililor.

La rândul său, disponibilitatea biomasei limitează adoptarea biocombustibililor. Comisia Europeană se aștepta ca biocombustibilii să crească independența energetică. Or, în realitate, dependența de țări terțe (de exemplu, importurile de ulei de gătit uzat din China, Regatul Unit, Malaysia și Indonezia) a crescut vertiginos ca urmare a cererii tot mai mari de biomasă de-a lungul anilor.

Adevărul este că sectorul biocombustibililor concurează cu alte sectoare pentru materiile prime, în special cu sectorul alimentar, dar și cu cel al produselor cosmetice, al produselor farmaceutice și al bioplasticelor.

În fine, dat fiind că sunt mai costisitori decât combustibilii fosili, biocombustibilii nu sunt încă viabili din punct de vedere economic și, în momentul de față, certificatele de emisii sunt mai ieftine decât să se reducă emisiile de CO2 prin intermediul biocombustibililor, care nu sunt întotdeauna favorizați de politicile fiscale ale unor țări din UE.

Toate acestea înseamnă că introducerea în utilizare a biocombustibililor avansați este mai lentă decât se preconiza.

Conform cerințelor, toate țările din UE au impus furnizorilor de combustibil obligația de a asigura o pondere a energiei din surse regenerabile în sectorul transporturilor rutier și feroviar de cel puțin 10 % până în 2020 și de cel puțin 14 % în toate sectoarele de transport până în 2030.

Cu toate acestea, majoritatea țărilor din UE nu și-au atins obiectivele care trebuiau îndeplinite până în 2020, printre ele numărându-se Grecia, Polonia, România, Franța, Spania, pentru a enumera doar câteva.

Informații de fond

Biocombustibilii sunt definiți în cea mai recentă directivă a UE privind energia din surse regenerabile drept „combustibil lichid pentru transporturi, produs din biomasă” și trebuie să respecte anumite criterii de durabilitate.

În 2021, majoritatea biocombustibililor consumați în UE erau produși din culturi energetice (în principal etanolul și biomotorina).

Raportul special nr. 29/2023, intitulat „Sprijinul din partea UE pentru biocombustibilii durabili în transporturi – O direcție neclară”, este disponibil pe site-ul web al Curții.