217
Din păcate culturile agricole semănate în toamna anului 2021 sunt afectate în diferite grade de secetă cruntă pe o suprafață foarte mare a României.
Din cauza lipsei de precipitații, culturile de toamnă au îmbătrânit prematur și au ajuns la maturitate mult mai devreme sau chiar s-au uscat în unele zone calamitate.
Sunt foarte multe zone unde recoltarea culturilor nu va fi rentabilă, prin urmare vor fi introduse pe tarlale animale pentru păscut sau plantele vor fi tocate pentru zootehnie sau încorporare în sol.
În acest sens facem un apel la toți fermierii să analizeze toate culturile înființate în toamnă și dacă sunt calamitate într-o proporție mai mare de 30%, să completeze și să depună în regim de urgență la Primărie înștiințarea de daune la culturile agricole înființate în toamna anului 2021, daune cauzate de seceta severă pedologică și atmosferică, folosind modelul din link-ul de mai jos, preluat din ordin.
https://www.transfernow.net/dl/20220525LQmBBz5q/zRVu8Dte
Facem acest apel pentru că autoritățile condiționează demararea constituirea/actualizarea comisiilor de numărul de cereri înregistrate și de aceea sunt necesare solicitările Dumneavoastră.
Este foarte important să existe o mobilizare a tuturor fermierilor afectați pentru a exista o singură deplasare a Comisiei pentru evaluarea și constatarea pabubelor pe raza U.A.T. și putea să fie finalizat procesul de realizare, validare, centralizare și comunicare către Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Reamintim că aceste procese verbale sunt foarte importante atât pentru a informa APIA și ANAF pentru înregistrarea drept cheltuieli eligibile în contabilitate și TVA deductibil, cât și pentru acordarea unor despăgubiri în funcție de cât de gravă și de mare va fi amplitudinea la nivel național. Ne așteptăm ca efectele secetei pedologice severe să se resimtă în majoritatea județelor din țară la culturile de primăvară.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor care au culturile afectate de secetă, Alianța a insistat la conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să solicite oficial la Ministerul Afacerilor Interne, către toate prefecturile, consiliile județene, U.A.T.-urile din țară și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, constituirea/actualizarea în regim de urgență a comitetelor și să se deplaseze acolo unde sunt solicitări pentru a avea timp să evalueze toate suprafețele afectate pentru care sunt cereri, având în vedere că se va devansa perioada recoltatului și că se pot utiliza încă din acest moment pentru Zootehnie.
Totodată am insistat să întreprindă toate demersurile legale necesare pentru actualizarea sau emiterea unui nou ordin și publicarea acestuia cu celeritate în Monitorul Oficial, care să țină cont de specificitățile existente în 2022 și noile termene care se impun.Pentru informații suplimentare: [email protected].