După cum se menționează în glosarul Eurostat, un îngrășământ este ”o substanță folosită în agricultură pentru a furniza culturilor nutrienți pentru creștere, cum ar fi: azotul (N), fosforul (P) și potasiul (K)”. Dar, care este evoluția pieței europene a îngrășămintelor, consumul și, mai ales, viitorul acestora, în Uniunea Europeană? Răspunsul ni-l oferă Directoratul UE pentru Politici Interne, în analiza din care vom cita în această ediție a revistei noastre, infoFERMA Magazin.

Totul va depinde de noul PAC

Îngrășămintele sunt împărțite în îngrășăminte anorganice (sau minerale), și organice. Îngrășămintele minerale, fabricate de firme din industria agrochimică, sunt produse comerciale care pot cuprinde un macronutrient (îngrășământ nutritiv simplu, cum ar fi urea) sau compuse din amestecuri (îngrășăminte minerale care conțin NP, NK și NPK, cum ar fi fosfatul de diamoniu).

La rândul lor, îngrășămintele organice includ, de exemplu, gunoiul de grajd sau compostul, iar producția lor nu este în mod necesar asociată cu industria agrochimică. Pornind de aici, specialiștii europeni susțin că direcțiile de dezvoltare luate de piața de îngrășăminte minerale, industrie și utilizarea lor de către fermieri, vor fi afectate de politicile agricole și, în consecință, de intensitatea acestora asuăra diferitelor practici și culturi.

De exemplu, un raport al Asociației producătorilor europeni de îngrășăminte Fertilizerseurope, (Aldinger 2017), indică faptul că, urmare a viitoarelor reforme ale PAC, modificările modelelor de recoltare vor avea ca rezultat o utilizare mai eficientă a îngrășămintelor și o tendință generală descendentă, în utilizarea generală a acestora. Scăderea consumului va fi echilibrat de reducerea capacității de aprovizionare, în majoritatea Europei de Vest, ca urmare a închiderii mai multor fabrici de prelucrare. În ceea ce privește utilizarea, prin extinderea UE, se preconizează să reînvie partea cererii de pe piață, în timp ce diferitele practici agricole pot duce la creșterea oportunităților de dezvoltare a piețelor locale de catering, către nevoi diferite ale condițiilor specifice de producție.

Consumul de îngrășăminte scade

Datele Asociației Internaționale de Fertilizare (IFADATA), referitoare la consumul de îngrășăminte în statele membre UE, indică deja o reducere a consumului global, de la 20,3 milioane tone metrice, în 1995, la 16,2, în 2018. În perioada luată în considerare, îngrășămintele bazate pe azot au fost utilizate în cantități mai mari, în comparație cu potasiul și fosfații. În 1995, au fost utilizate 11,3 milioane tone metrice de N, 4,2 milioane tone metrice de P și 4,8 tone metrice de K; valorile pentru 2018 sunt de 10,9, 2,59 și, respectiv, 2,74 milioane de tone metrice.

Aceste tendințe prezintă o scădere generală a consumului total de îngrășăminte, de peste 20%, în special a scăderii consumului de potasiu (de la 23,6% la 16,9%) și fosfor (20,7% la 16%) comparativ cu o creștere a azotului (de la 55,7% la 67,2%). Valorile raportate în figura 5.2 prezintă ponderea cantității de îngrășăminte pe bază de N-, K- și P consumat în fiecare țară europeană, în perioada 1995–2018.

În concordanță cu datele anterioare, îngrășămintele cu azot sunt cele mai utilizate pe scară largă, în toate țările UE, cu acțiuni cuprinse între 87%, în Bulgaria și 52%, în Italia. Distributia din ponderea diferiților nutrienți urmează, în medie, un gradient geografic, unde cea mai mare pondere de îngrășăminte pe bază de N sunt înregistrate pentru Germania și Olanda, în timp ce, pentru majoritatea țărilor mediteraneene (Cipru, Italia, Portugalia și Spania), utilizarea îngrășămintelor pe bază de N este sub 55% din total; singura excepție este Grecia 62%.

Țările mediteraneene tind, de asemenea, să aibă un consum relativ mare de îngrășăminte pe bază de P, cu acțiuni care ating valori la 33%, în Cipru și între 25% și 28% pentru alte țări mediteraneene, inclusiv Grecia. Fosforul reprezintă mai puțin de 15% din îngrășămintele consumate în Belgia, Suedia, Ungaria, Republica Cehă, Germania, Olanda, Danemarca și Bulgaria. Utilizarea îngrășămintelor pe bază de K în majoritatea statelor membre ale UE-15 reprezintă cel puțin 19% (excepțiile sunt Suedia, Islanda, Olanda și Grecia); pe de altă parte, majoritatea PEMS folosesc 18% sau mai puțin de K, cu excepția Lituaniei (23%), Sloveniei (24%), și Poloniei (24%).

Costurile fermierilor europeni

Datele FADN folosite pentru a evalua importanța relativă a consumului de îngrășăminte pentru fermieri europeni, relevă că ponderea de cost a îngrășămintelor (în total), se obține prin împărțirea costul îngrășământului cu o măsură revizuită a ”costului specific total”. Valorile arată că îngrășămintele ating o incidență pentru costurile agricole la 20%, în Irlanda și de 3,6%, în Malta. În ciuda datelor, care nu prezintă modele clare în statele membre, pentru majoritatea statelor membre ale UE-15 (cu cu excepția Franței și a Germaniei), cota de cost a îngrășămintelor pare să scadă, cu o scădere de -44%, pentru Olanda (de la 4,9% la 3,4%), și -34,4%, pentru Danemarca (de la 7,1% la 5,3%). Opusul apare pentru PEMS (cu excepția Ciprului, Slovenia, România și Lituania), care prezintă o pondere din ce în ce mai mare a costurilor pentru îngrășăminte. Cea mai mare, din punct de vedere relativ, este cea din Letonia (+ 13,1%, de la 10,8%, la 12,5%) și Estonia (+ 18,2%, de la 10,8% - 13,3%).

Coeficienții estimați și statisticile sumare ale modelului de regresie, utilizat pentru evaluare, se raportează la evoluția costurilor de îngrășăminte de-a lungul timpului în rândul UE 27. Estimările FADN pentru UE-27, indică o tendință în formă de U, cu modele care arată scăderea ponderii de cost a îngrășămintelor, până în anii 1999-2000 și, apoi, o creștere. În special, la începutul anilor 90, acțiunile pieței au scăzut anual cu un procent estimat de 0,35%, la 0,45%, în timp ce, la sfârșitul perioadei, cota de cost a amelioratorilor de sol au crescut în medie cu o rată estimată de 0,3%.

În cele din urmă, coeficientul asociat cu variabila indicator D2004 sunt negative și semnificative statistic, atât la nivelul țărilor, cât și la nivelul NUTS2, ceea ce sugerează faptul că fermele din PEMS au fost, în medie, caracterizate printr-o pondere mai scăzută a îngrășămintelor. Printre statele membre ale UE-15, se găsește un model similar, cu acțiuni în scădere. Ponderea costurilor pentru îngrășăminte crește în schimb în rândul țărilor care s-au alăturat UE în 2004 și 2007. Mai mult, datele care încep din 2012, prezintă o evoluție în concordanță cu tendințele observate pentru perioada 1989– 2009. Constatăm o creștere globală a cotei de costuri a amelioratorilor de sol, din UE-27 pentru UE.

Oferta pieței

Analizând partea ofertei pe piață, datele provenite de la Fertilizerseurope indică faptul că oferta, din totalul nutrienților, se așteaptă să se mențină relativ constantă, în Europa Centrală și de Vest, în timp ce în Europa de Est și Asia Centrală ar trebui să contribuie la creșterea globală, prin furnizarea de substanțe nutritive de 7%, pentru N, 8% P, și 33% K. În general, se pot observa două tipare diferite, pentru această industrie: pare că nu numai utilizarea, dar și furnizarea de îngrășăminte destinate să scadă, în statele membre ale UE15, în timp ce amândoi parametri cresc pentru noile state membre.

Cu toate acestea, datele indică faptul că Europa de Est și Asia Centrală (inclusiv Rusia și Belarus), reprezintă o regiune cu o creștere mare a ofertei potențiale de K, cu 3,4 milioane tone metrice (Heffer și Prud’homme 2019). Această regiune este, de asemenea, principalul contribuitor al surplusului de azot, fosfați și potasă, conform raportului FAO (2017). Astfel, din partea ofertei pieței, ar putea exista un potențial de extindere.

Producția și vânzările diferitelor tipuri de îngrășăminte apar concentrate în câteva țări. În ceea ce privește cifra de afaceri, sectorul de îngrășăminte din UE-27 a fost afectat considerabil în 2009, din cauza recesiunii economice, care a înregistrat o scădere a valorilor vânzărilor plecând de la un an altfel tendință în creștere. În general, însă, în perioada ulterioară, de 10 ani, vânzările din UE-27 s-au dublat, de la aproape 13,8 miliarde de euro, în 2003, la 26,3 miliarde de euro, în 2018, cu referire la UE-28. Aceste date vin în contrast puternic cu scăderea cantității utilizate, fapt care sugerează o creștere a valorii unitare a produselor pe piață. Sau, mai simplu spus, îngrășămintele s-au scumpit.