192
Secretarul de stat Marius Mihai Micu a primit la sediul MADR o delegație a Ambasadei Franței la București, condusă de doamna Marie-Luce Ghib, consilier regional pentru afaceri agricole.
Temele discutate au vizat schimbul de informații privind formarea profesională în domeniul agricol, cercetarea, instrumentele de gestionare a riscului și inițiativa AMIS.
În ceea ce privește colaborarea pe domeniul învățământului liceal agricol, s-a analizat posibilitatea de a aborda subiecte legate de curricula de specialitate a liceelor, în funcție de nevoile liceelor agricole din România și posibilitățile de sprijin din partea părții franceze privind modernizarea curriculei, în sensul creșterii rolului stagiilor de practică în formarea profesională a elevilor, pornind de la experiența franceză.
Un alt subiect dezbătut s-a referit la eficientizarea activității de formare profesională a tinerilor fermieri, prin inițierea unor măsuri privind implicarea cadrelor didactice de specialitate din liceele agricole în activitatea de formare profesională cu susținere financiară din Planul Național Strategic.
Secretarul de stat Micu a transmis că MADR are în vedere analiza posibilității de a iniția parteneriate pe model triunghiular, sub forma: licee – agenți economici – administrație publică centrală și locală și va iniția discuții cu cele două ministere cu responsabilități în domeniu și cu inspectoratele școlare județene.
De asemenea, oficialul MADR a subliniat că au fost demarate măsuri de organizare a celor 57 de licee agricole într-o asociație cu statut juridic cu scopul de a avea un partener de discuție unitar și coerent la nivel național.
În condițiile impuse de pandemie, implementarea măsurilor de colaborare între cele două părți va avea loc, într-o primă fază, în format online, iar în cadrul discuțiilor cu partea franceză va fi elaborat un calendar al activităților.
În ceea ce privește colaborarea în domeniul cercetării, s-a agreat ca partea franceză să transmită către Minister propunerile sale.
La finalul discuțiilor, secretarul de stat Micu și-a exprimat aprecierea pentru interesul acordat subiectelor dezbătute și încrederea că tradiționala colaborarare între România și Franța va continua în cei mai buni termeni, în beneficiul fiecăreia.
De asemenea, partea franceză și-a exprimat disponibilitatea de a identifica modalitățile pentru rezolvarea priorităților comune.