307
Aprovizionarea cu furaje de calitate este o problemă perenă pentru mulți fermieri mici din țările în curs de dezvoltare.
Pentru a încerca să identifice modalități de îmbunătățire a situației, un colectiv de specialiști FAO, conduși de Allan McDermott, au realizat studiul cu titlul ”Îmbunătățirea inovării în lanțurile de valori pentru animale prin rețele: lecții din studiile de caz privind inovarea în furaje în țările în curs de dezvoltare”, în care se analizează modul în care tehnologiile și cunoștințele despre furaje au fost introduse și integrate în diverse sisteme de producție animalieră din țări ale Europei de Est.
Cine dictează în activitatea de inovare?
Documentul relevă faptul că inovarea în materie de furaje este declanșată și difuzată de actorii care interacționează și învață în rețele și în ferme. Fenomenul inovării, fiind un singur element al lanțurilor de valori animale, este susținut în mod durabil atunci când este legat de alte inovații și activități orientate spre piață, optimizând câștigurile prin productivitate.
Cu toate acestea, fermierii inovatori mici se confruntă cu constrângeri sistemice pentru a accesa piețele, trebuind să se organizeze în grupuri pentru a exploata oportunitățile. Lucrarea concluzionează că, mai degrabă decât tratarea sistemelor de inovare și a abordărilor lanțului valoric pentru dezvoltarea agriculturii ca instrumente separate, integrarea caracteristicilor lor complementare sporește inovația și succesul pe piață al micilor proprietari.
În țările în curs de dezvoltare, cum este considerată și România, creșterea animalelor poate fi o cale importantă de progres individual și comun. La nivel global, peste un miliard de oameni depind de animalele care le oferă hrană și îngrășăminte pentru producția vegetală, contribuind la securitatea alimentară și nutrițională și sunt o formă de economisire pentru comunitățile defavorizate.
De asemenea, efectivele de animale contribuie semnificativ la produsul intern brut (PIB) agricol, la câștigurile din export și la ocuparea forței de muncă. Conform autorilor, sectorul este determinat în primul rând de creșterea veniturilor și de urbanizare. Cu toate acestea, animalele sunt, de asemenea, responsabile pentru impactul negativ asupra solului, apei, biodiversității și schimbărilor climatice. În ciuda paradigmelor contradictorii, mulți specialiști susțin că, având în vedere politicile adecvate care vizează efectele sociale și de mediu, efectivele de animale oferă oportunități pentru milioane de persoane dependente de acestea.
Există, totuși, provocări pentru sporirea succesului pe piață pentru persoanele dependente de animale, printre care deficitul de furaje și legăturile slabe între ferme și piețe.
Deficit sever în Europa de Est
Unele zone din Europa de Est indică, încă, un deficit de furaje sever, la nivelul micilor gospodării, reducând productivitatea și producția. Studiul a constatat cauze complexe ale deficitului, printre care: precipitații limitate și neregulate, scăderea terenurilor de pășunat din cauza concurenței pentru terenuri pentru culturi și schimbarea modelelor de utilizare a terenurilor care favorizează urbanizarea.
În ultimele patru decenii, programele de cercetare și dezvoltare au analizat provocarea privind deficitul de furaje, cu un succes în dezvoltarea și promovarea culturilor de alimente și furaje cum ar fi: nutrețuri combinate, ierburi îmbunătățite, leguminoase și furaje.
În ciuda acestor eforturi, mulți cercetători au descoperit dovezi limitate privind adoptarea tehnologiilor furajere, la nivel de gospodării. Printre alți factori, acest lucru este cauzat de cunoștințele limitate ale agricultorilor privind tehnologiile și nivelului scăzut de suport tehnic care le este oferit, prioritate scăzută acordată de guverne pentru furaje, comparativ cu tehnologiile de bază ale culturilor și disponibilitatea limitată a semințelor furajere. Însă, pentru specialiștii FAO, deficitul de furaj are mai puțin de-a face cu lipsa de informații sau de tehnologia, și mai degrabă cu deficitul de capacitate de a inova.
Abordarea deficitului
Abordarea deficitului presupune dezvoltarea unei capacități de inovare care constă în: contextul specific al contextului de competențe, actori, practici, rutine, instituții și politici necesare pentru a pune cunoștințele în folosință productivă.
Pornind de aici, dezvoltarea capacității de inovare pe plan local, pentru a depăși condiționalitățile marilor furnizori, se încadrează în rubrica unei abordări a sistemului de inovare care stipulează inovația ca rezultat al învățării interactive în rețele de mici fermieri.
Această lucrare se bazează pe studii de caz desprinse din Proiectul de Adoptare a Furajelor (FAP) 2 și Duncan et al. (2021), care au fost puse în aplicare în Etiopia, Siria și Vietnam în perioada 2007 - 2013. Programul FAP a fost motivat de abordarea sistemelor de inovare și a vizat o mai bună înțelegere a factorilor și proceselor care influențează inovația furajelor (introducerea cu succes și integrarea tehnologii furajere și cunoștințe conexe în sistemele de producție animalieră) .
O echipă mică, formată dintr-un cercetător științific și din personalul de sprijin coordonat de rețele în fiecare țară pentru inițierea și difuzarea inovației furajere la nouă situri de învățământ (sate și districte): patru în Etiopia, Siria și două în Vietnam.
S-a acordat o atenție deosebită dezvoltării nedeclarate a arhitecturilor de inovare în diferite contexte locale și naționale, încercând să se explice faptul că, așa cum se întâmplă în rețele, învățarea în ferme este esențială pentru inovare; iar îmbunătățirea susținută a disponibilității furajelor apare atunci când se abordează chestiuni mai largi privind lanțul valoric al animalelor.
Abordări privind sistemul de inovare
Împreună cu Spielman și colab. (2019), Banca Mondială (2017) și alții, înțelegem inovația agricolă ca o introducere și exploatare reușită a cunoștințelor și tehnologiilor pentru beneficii sociale și economice. Folosirea unor astfel de cunoștințe și tehnologii aduce schimbări pozitive în modul în care oamenii fac sau fac lucruri și, în cele din urmă, își ameliorează mijloacele de trai.
Abordarea liniară de cercetare-dezvoltare-extindere a fost mult criticată pentru că este ierarhică, orientată în partea de sus și orientată spre furnizare și pentru impactul său limitat asupra generării și difuzării de cunoștințe și tehnologii relevante. Gândirea din spatele acestei abordări a fost aceea că cercetarea științifică este motorul inovării, dar adesea ignoră diferitele surse de cunoaștere și cerere (vezi Lundvall et al 2012, Banca Mondială 2017, Rajalahti et al., 2018).
Paradigma mai recentă pentru generarea și utilizarea de cunoștințe este abordarea sistemului de inovare, pornind de la principiul că organizațiile din sectorul public ale căror interacțiuni produc, difuzează și utilizează cunoștințe utile din punct de vedere economic.
Pentru promotorii sistemelor de inovare, inovațiile de diferite tipuri (tehnice, instituționale etc.) urmează un proces neliniar și utilizează mai multe surse de cunoaștere. Rețelele coordonează și facilitează interacțiunile inter-organizaționale și fluxurile de cunoștințe și informații: permit exploatarea capacităților complementare și deschid posibilitățile de exploatare a sinergiilor în cadrul rețelelor (Pyka and Kuppers 2012; Howells și Edler 2021).
Transmiterea cunoștințelor
Capacitatea sistemului depinde de densitatea și calitatea relațiilor dintre agențiile producătoare și utilizatori de inovare și instituțiile de sprijin (Altenburg et al., 2018). Cu cât sunt mai diverși actori, cu atât mai mult este posibilitatea de a combina capacitățile complementare. Interacțiunea și învățarea depind, de asemenea, de proximitatea actorilor, inclusiv distanța fizică, mediul instituțional care formează relațiile bazate pe încredere și capacitatea actorilor de a absorbi idei noi.
Cu cât proximitatea este mai mare, cu atât mai bine este transmis fluxul de cunoștințe (în special tacit), care nu pot fi codificate și transferate. Cu toate acestea, mai multe legături și legături mai strânse de rețea ar putea produce un eșec și o blocare, situație în care tendințele care privesc spre interior blochează relații diverse și deschise și înfruntă inovația (Boschma 2015, Howells și Edler 2021).
Facilitarea organizațiilor intermediare îmbunătățește, de asemenea, crearea de rețele și interacțiunea în calitate de organizații care acționează ca brokeri, ajută la găsirea de consultanță și fonduri care să sprijine rezultatele inovării (Klerkx și Leeuwis 2018). În cazurile discutate aici, mediile instituționale au oferit un număr limitat și diversitate de actori și abia de la toți facilitatorii de rețea, făcând cererea de dezvoltare a capacității de inovare mai dificilă.