188
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal - U.N.C.S.V. continuă dezvoltarea cooperativelor din România și va coordona un amplu proiect la nivel european pentru perfecționarea managerilor de cooperative.
Aceasta este o nouă etapă firească în evoluția mediului asociativ românesc pentru a atinge standardele de performanță similare celor din Europa, iar obiectivul prioritar al U.N.C.S.V. este educarea, informarea și perfecționarea continuă a Președintelui, membrilor consiliului de administrație, a angajaților și a membrilor cooperatori. Proiectul intitulat ”Bune practici în guvernarea și managementul cooperativelor agricole” este unul de durată și se va desfășura pe parcursul a doi ani – 2022 și 2023 – în parteneriat cu instituții și specialiști din Franța, Grecia și Estonia. Sesiunile de pregătire sunt destinate exclusiv membrilor U.N.C.S.V. și sunt structurate în 3 schimburi de experiență, astfel:
Antreprenoriat strategic și afaceri în cooperative agricole
Guvernarea de calitate a cooperativelor agricole
Gestionarea relaţiilor în managementul cooperativelor agricole. Prin acest demers, managerii cooperativelor membre U.N.C.S.V. vor avea ocazia să învețe principiile unei bune guvernanțe de la persoane cu experiență din fiecare dintre cele trei state partenere. Vor avea contact cu profesioniști care au înțeles și aplicat regulile unui management eficient și a căror mentalitate orientată spre rezultat a făcut diferența.
Vor fi efectuate vizite la cooperative și ferme locale. Mai mult, vor beneficia de același program de pregătire pe care îl au managerii de cooperative din Franța, Grecia și Estonia. La finalul schimburilor de experiență, va avea loc, la București, o Conferință care va reuni peste 120 de participanți și în cadrul căreia se vor trasa concluzii și fixa informațiile acumulate în decursul celor doi ani.