192
Ministrul Nechita-Adrian Oros a avut o întrevedere, la sediul MADR, cu o delegație a Ambasadei SUA la București condusă de David Muniz, Însărcinat cu afaceri al Ambasadei SUA la București.
Cu această ocazie, David Muniz i-a prezentat ministrului Oros noul atașat regional pentru Romania, Polonia, Bulgaria, Lituania, Letonia și Estonia pe probleme de agricultură, doamna Alicia Hernandez.
În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme de interes pentru cele două părți în ceea ce privește cooperarea în sectorul agricol.
Ministrul Adrian Oros a transmis interesul țării noastre de a colabora cu partea americană în domenii ce vizează: strategia de gestionare a apei, managementul riscurilor, protejarea zonelor cu constrângeri naturale, învățământul agricol, cercetarea în domeniul agriculturii cu privire la schimbările climatice.
De asemenea, oficialul MADR a afirmat că ministerul are priorități care se doresc a fi continuate alături de parteneri americani cu privire la strategia de gestionare a apei, iar în acest sens este apreciată oportunitatea transferului de tehnologii de nivel înalt pentru dezvoltarea infrastructurii de irigații din țara noastră.
Ministrul a exprimat susținerea MADR pentru inițiativa SUA și EAU, respectiv misiunea de inovare agricolă pentru climă (AIM for Climate).
Inițiativa SUA și EAU, ce are ca scop stimularea inovării, cercetării și dezvoltării în agricultură în contextul schimbărilor climatice (AIM4C), se înscrie în cadrul politicilor și măsurilor adoptate de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în domeniul schimbărilor climatice având în vedere că România prezintă un risc considerabil față de schimbările climatice, iar agricultura este foarte vulnerabilă la impactul acestora în condițiile în care riscurile asociate nu sunt egal distribuite.
Partea americană s-a arătat interesată de poziția României cu privire la Green Deal și Strategiile ”Biodiversitate” și ”De la fermă la furculiță”.
La rândul său, Adrian Oros a făcut o scurtă prezentare a stadiului elaborării Planului Național Strategic, precum și a măsurilor de sprijin al investițiilor în agricultură și dezvoltare rurală pentru perioada de tranziție 2021-2022.
Totodată, ministrul a subliniat că Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu asociaţiile reprezentative la definitivarea ecoschemelor, care condiţionează efectuarea a aproape 25% din plăţile directe din Pilonul I, astfel încât aceste eco-scheme să fie accesate de toți fermierii, ele fiind obligatorii pentru țările membre UE, dar voluntare pentru fermieri.
Ministrul Oros a făcut referire la colaborarea excelentă între universitățile din România și cele din SUA în domeniul agricol.
Oficialii SUA au făcut aprecieri în privința rezultatelor bune obținute de fermieri în acest an. Ministrul Oros a transmis că Guvernul României își va continua reformele în agricultură și industria alimentară.
La finalul întâlnirii, reprezentanții delegațiilor celor două părți și-au reafirmat interesul pentru continuarea colaborării în domeniul agricol în beneficiul fermierilor din România și SUA.